2020-12-01 14:09

„Voi, occidentalii, vă lăsați păcăliți”. Interviu cu un poet CHINEZ

 |  00:36
„Voi, occidentalii, vă lăsați păcăliți”. Interviu cu un poet CHINEZ

Poetul chinez Liao Yiwu (foto) este exilat la Berlin și a vorbit pentru Paris Match despre regimul chinez, despre faptul că occidentalii nu știu cu ce au de-a face în ceea ce privește “virusul Wuhan” și multe altele…

De fapt, Liao este autor, reporter, muzician și poet. Are 62 de ani și este dizident de multă vreme. Arestări, hărțuire, patru ani de închisoare și tortură – pe toate le are la activ. În timpul crizei de sănătate provocată de pandemie a urmărit evoluțiile din China, conectat cu prietenii și contactele de acolo. Scopul? „Să înregistrez ce se întâmplă. Odată ce dictaturile dispar, operele literare rămân și mărturisesc ceea ce s-a întâmplat ”, spune el.

“Toate aceste decese din țările libere sunt o pedeapsă”

“Modelul este repetitiv. Uitați-vă ce s-a întâmplat la Tiananmen: guvernul chinez nu s-a dat în lături de la nimic pentru a masacra studenții. A spus minciuni, a făcut propagandă, și-a înșelat interlocutorii. Crezi că acest lucru se va schimba cu adevărat? Virusul Wuhan a făcut sute de mii de victime în toată lumea.

Nu sunt credincios, dar am impresia că toate aceste decese din țările libere sunt o pedeapsă. Această lume este una fără credință. Singura morală este comerțul și economia. De aceea am fost pedepsiți. Acest virus Wuhan este Cernobîlul nostru. Dar, în timp ce acea dramă a fost relativ izolată, Covid-19 s-a răspândit pe toată planeta”, este de părere poetul dizident chinez. .

Nu a fost un accident…

Conform unui studiu al Universității din Southampton, publicat în martie 2020, dacă statul chinez ar fi informat despre noul virus cu trei săptămâni mai devreme, numărul de cazuri ar fi putut fi redus cu 95%…

“Izolarea din Wuhan a început pe 23 ianuarie. Câteva zile mai târziu, câteva zeci de orașe chineze, Beijing, Shanghai etc. erau izolate, iar călătoriile interne s-au oprit… Dar nu și zborurile către exterior. Zeci de mii de chinezi și străini au părăsit țara pentru a pleca în Italia, Germania, Franța, Statele Unite. Lumea a avut încredere în OMS, care spunea că nu există o transmitere de la om la om. Cred că guvernul chinez a avut o altă opinie. Faptul că a permis atâtor călători să plece în Occident nu a fost un accident…”, evidențiază Liao Yiwu.

Nu vom ști niciodată

Potrivit unui site chinez, la începutul lunii aprilie, numărul real de victime a fost de 59.000 în Wuhan și 97.000 în toată China. Cine poate crede cifra oficială de 4.600? “Există mai multe răspunsuri. În primul rând, la începutul epidemiei, decesele nu au fost contabilizate, deoarece nu au existat teste. Poate că cele 4.600 de decese anunțate sunt singurele cazuri testate… Dar au fost, de asemenea, foarte multe decese la domiciliu. Și în acest caz, mai ales în perioade de criză, scoatem cadavrele, le ardem și nimeni nu mai vorbește despre ele.

Noi, chinezii, nu găsim acest fenomen prea surprinzător: în timpul foametei din 1958-1961 au fost între 30 și 40 de milioane de oameni care au murit, în timp ce documentele oficiale menționează doar câteva sute de mii. Deci, atunci când China spune 4.000, s-ar putea să fie înmulțit cu 100, chiar cu 1.000. Au fost 400.000 de morți, 4 milioane de morți? Nu vom ști niciodată. Voi, occidentalii, vă lăsați păcăliți de fiecare dată. Asta mă enervează puțin. Când veti înțelege cu cine aveți de-a face? De data aceasta, americani, italieni, francezi au murit… poate asta vă va determina să gândiți altfel…”.

Oricine poate dispărea, în orice moment

Poetul este de părere că, în ceea ce privește China, există tot felul de moduri de a menține oamenii „ascunși”. Sistemul „ruanjin”, arestul la domiciliu sau „shuanggui”, arestul într-un loc specific pentru o anumită perioadă…“În Occident, este greu de imaginat gradul de teroare în care trăiesc mulți chinezi. Oricine poate dispărea în orice moment, fără a putea face nimic. (…) Poporul chinez a făcut deja multe. A coborât în ​​Piața Tiananmen în 1989 și a fost masacrat. Avocații, apărătorii drepturilor civile au fost arestați în valuri. Jurnaliștii au încercat să răspândească adevărul. Și toți acești rezidenți izolați în Wuhan au avut curajul, când ministrul adjunct al Sănătății a vizitat străzile orașului, să strige de la ferestrele lor: ”.

Nu mai există un Churchill, un de Gaulle sau un Roosevelt

“Sunt necesare mesaje clare din Occident care să arate că democrația are sens. În Marea Britanie, în Franța, în America, nu mai există un Churchill, un de Gaulle sau un Roosevelt. Nu mai avem altceva decât oameni de afaceri care fac sluj. Fie Macron, Merkel sau Trump, toată lumea luptă pentru propriul său interes. Istoria va aminti această perioadă de declin. Mulți specialiști au spus că acest virus a apărut în mod natural. Poate ei greșesc… Personal, adun toate informațiile care apar despre acest laborator P4, pentru că vreau să le folosesc pentru următoarea mea carte. Problema este pacientul numărul 1. Încă încercăm să ne dăm seama cum s-a infectat. Până când nu va exista o echipă internațională independentă de cercetători care să călătorească la Wuhan, nu vom ști. Este un secret care seamănă cu cel al Orașului Interzis. Până nu putem intra acolo, nu știmȚ, mai spune poetul.

Cel mai rău dictator pe care lumea modernă l-a cunoscut vreodată

La una dintre întrebările Paris Match - respectiv “Ce părere aveți despre președintele Xi Jinping?” - Liao Yiwu  a oferit un răspuns exploziv: “Și-a organizat dominația asupra țării ca un paznic care își organizează închisoarea. Nu am mai avut un astfel de lider de la Mao. Orice om obișnuit care i-ar observa comportamentul ar găsi un singur calificativ: este nebun. El consideră că toți cetățenii chinezi sunt potențiali suspecți. Toată lumea trebuie să se supună lui. El este cel mai rău dictator pe care lumea modernă l-a cunoscut vreodată”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-06-27



Parerea ta...

REVOLUTIE
27 Iun 2020

Si noi am coborat in 89’ in Tienamen-ul nostru dar am castigat. Nu mai avem industrie, agricultura, petrol, paduri, armata. Mai mergem la cules sparanghel, capsuni si facem videochat. Am invins!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE