2022-01-29 00:58

Modificări importante la iPhone 14: Cum va arăta cel mai nou device Apple

 |  12:00
Modificări importante la iPhone 14: Cum va arăta cel mai nou device Apple

După 5 ani de iPhone-uri cu breton, Apple va renunța, în sfârșit, la bucata neagră care găzduia sistemul Face ID pentru a face mai mult loc ecranului de pe iPhone-urile de anul acesta.

2022 va fi anul în care Apple va renunța la bretonul iPhone-urilor, scrie Bloomberg care, astfel, dă și mai multă greutate zvonurilor, care, într-o formă sau alta, circulă încă de anul trecut. Cei de la Bloomberg sunt siguri că iPhone 14 (sau cum se va numi modelul de iPhone ce va fi lansat în toamna acestui an) va fi scutit de breton.

În locul acestuia, Apple va folosi o cameră frontală montată într-o perforație din partea de sus a ecranului.

Deși, tehnic, Apple face această mutare la mulți ani după producătorii de smartphone-uri cu Android, compania americană are o scuză cât se poate de bună. Spre deosebire de smartphone-urile cu Android, iPhone folosește, din 2017 încoace, sistemul Face ID pentru autentificarea utilizatorului. Componenta Face ID, care cartografiază 3D fața utilizatorului pentru a se asigura că este acesta, ocupă un spațiu destul de mare din ecran, scrie profit.ro.

Acesta este și motivul pentru care Apple a fost nevoită să-și doteze telefoanele cu breton – pentru a acomoda sistemul Face ID. Dacă informația Bloomberg se confirmă și Apple va înlocui, într-adevăr, bretonul cu o perforație în ecran, care va găzdui doar camera frontală, înseamnă că gigantul american a găsit o modalitate de a ascunde sistemul Face ID sub ecran. Dacă Apple păstrează programul de lansări din anii anteriori, iPhone 14 va fi prezentat oficial în septembrie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-01-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE