2024-04-20 00:05

OFICIAL. Adi Vasile este noul selecționer al naționalei feminine de handbal

 |  15:00
OFICIAL. Adi Vasile este noul selecționer al naționalei feminine de handbal

Antrenorul lui CSM București, Adrian Vasile (38 de ani), a fost numit oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al naționalei feminine de handbal a României. Contractul initial se întinde pe durata a doar 11 luni, până pe 20 decembrie 2021. În această perioadă, el va continua să fie și tehnicianul grupării din Capitală.

"Adrian Vasile a acceptat să fie antrenorul echipei naţionale şi ne-am pus de acord, iar acum vom semna contractul. Eu sunt mai liniştit acum, avem un staff tehnic, avem un program clar de pregătire şi de abordare a primului obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice. Lucrurile sunt puse pe un drum corect, spun eu. Contractul este valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris", a declarant preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu.

La rândul său, Adrian Vasile, care îl înlocuieşte pe Bogdan Burcea, după ce contractul acestuia scadent la 31 decembrie 2020 nu a mai fost prelungit de FRH, a afirmat că este foarte onorat de propunerea de a deveni selecţionerul echipei naţionale. "Este extrem de onorant să fiu în această poziţie. Fără îndoială este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale... o echipă naţională cu care am crescut la televizor. Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la JO de la Tokyo", a spus Vasile.

În luna martie (19-21), România va întâlni în Muntenegru, în cadrul turneului preolimpic, echipa naţională a ţării gazdă, cea a Norvegiei şi Kazahstanul.

CV Adi Vasile

Fost handbalist, Adrian Vasile a evoluat timp de 9 ani la Steaua Bucureşti, formaţie cu care a câştigat un titlu, trei Cupe ale României şi Cupa Challenge. Ca antrenor, el a fost secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti între 2014 şi 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câştigat Liga Campionilor (2016). În octombrie 2019, el a fost instalat antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, după demisia suedezului Tomas Ryde, funcţie pe care o ocupă şi în prezent. În paralel, Adrian Vasile a fost şi secund antrenor secund al echipei naţionale de handbal feminin a Muntenegrului alături de Per Johansson între 2017 şi 2020.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-19

In legatura cu acest articol...

Cine este FAVORIT să preia NAȚIONALA feminină de handbal




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE