2024-04-20 02:35

Am ajuns rău de tot. Alexandru Dedu e “mulțumit” după locul 13 la Mondial!

 |  14:28
Am ajuns rău de tot. Alexandru Dedu e “mulțumit” după locul 13 la Mondial!

Naționala feminină de handbal a terminat turneul final din Spania cu un bilanț de trei victorii și trei înfrângeri. Fără căpitanul și liderul Cristina Neagu, și cu o echipă mult întinerită, „tricolorele” lui Adi Vasile s-au clasat pe locul 13 mondial, poziție de care președintele FRH, Alexandru Dedu, se declară mulțumit?! Ce am fost în acest sport și ce am ajuns!

„Sunt prestații corecte, reale, mi-a plăcut dăruirea fetelor, nu am ce să reproșez echipei și staff-ului. Am văzut o echipă. Am văzut dăruire și am apreciat modul în care s-au luptat. Este un început de drum cu un grup bun, corect,  așteptăm reîntoarcerea Cristinei pentru a pava drumul către Jocurile Olimpice de la Paris. Trebuie să fim conștienți și să ne dăm seama că suntem la un început de drum și nu ai cum să ceri să fii campion mondial. Mi-aș fi dorit să fii fost în primele zece, dar în momentul acesta este ok. Am câștigat o echipă cu  mentalitate corectă” – Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

 

Meciul cu Olanda, cel mai bun al naționalei

 

Înfrângerea în fața campioanei mondiale, Olanda, scor 31-30, a fost meciul care i-a atras atenția șefului FRH. „Fetele au demonstrat caracter, faptul că nu am reușit să luăm nici un punct din acel joc, a fost o întâmplare. Am ratat două mingii, le-au intrat lor și asta a fost istoria, puteam câștiga acel meci și altul ar fi fost deznodământul. Per total, sunt mulțumit pentru felul în care fetele s-au dăruit pentru handbal și pentru România” - Alexandru Dedu.

 

Rezultatele naționalei României la Campionatul Mondial din Spania

 

România – Iran  39:11

România – Kazahstan 38:17

România – Norvegia 22:33

România – Olanda 30:31

România. – Puerto Rico 43:20

România – Suedia 30:34


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-12-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE