2021-08-03 01:39

SURPRIZĂ la EURO 2020. Campioana mondială, FRANȚA, ținută în șah de UNGARIA: 1-1 (0-1)

 |  18:25
SURPRIZĂ la EURO 2020. Campioana mondială, FRANȚA, ținută în șah de UNGARIA: 1-1 (0-1)

Selecţionata de fotbal a Ungariei a produs o mare surpriză, prin egalul reuşit în faţa reprezentativei Franţei, campioana mondială en titre, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe Puskas Arena din Budapesta, în Grupa F a turneului final EURO 2020.

Franţa a dezamăgit într-un meci în care era mare favorită dar a avut o evoluţie neinspirată, mai ales în faţa porţii, în faţa unei echipe harnice, care s-a apărat supraaglomerat, ca şi în meciul cu Portugalia, încercând raiduri pe contraatac, unul dintre ele reuşit în finalul primei reprize, când a marcat Attila Fiola (45+2). Antoine Griezmann a marcat golul echipei antrenate de Didier Deschamps (66), prea puţin pentru o echipă considerată cea mai bună din turneu, informează Agerpres.

Griezmann a reuşit să înscrie în cel de-al 50-lea său meci consecutiv pentru Les Bleus. El nu a mai ratat un meci al echipei Franţei din iunie 2017.

Franţa nu a reuşit să confirme evoluţia bună din meciul cu Germania (1-0), în care deşi a fost dominată a etalat un fotbal de nivel înalt. Ungaria a obţinut primul său punct în turneu şi rămâne în cărţi pentru faza următoare, după eşecul la scor de forfait suferit în faţa Portugaliei (0-3), în ciuda unui joc bun.

Sâmbătă va avea loc şi celălalt meci al grupei, Germania - Portugalia.

În ultima etapă sunt programate partidele Germania - Ungaria (Munchen) şi Portugalia - Franţa (Budapesta), pe 23 iunie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE