2024-04-24 13:46

FRF a modificat REGULAMENTUL de LICENȚIERE al cluburilor

 |  18:11
FRF a modificat REGULAMENTUL de LICENȚIERE al cluburilor

Comitetul Executiv al FRF a aprobat în şedinţa de marţi, propunerea de modificare a Regulamentelor naţionale de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate financiară (masculin şi feminin), precum şi modificări la regulamentele privind procedurile comisiilor pentru acordarea licenţelor şi de monitorizare financiară.

Noile măsuri cuprind şi posibilitatea ca un club organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni să îşi poată muta activitatea echipelor de juniori, care nu participă la competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal, pe o organizaţie non-guvernamentală. Astfel, pentru dezvoltareatbalului juvenil, ONG-ul poate atrage resurse financiare din piaţa de business, fonduri europene, finanţări publice.

De asemenea, a fost modificat şi regulamentul de monitorizare a cluburilor din Liga 1:

-  s-a păstrat cerinţa pragului de rentabilitate, cerinţa de stabilitate (venituri > cheltuieli – sau încadrarea în abaterea acceptabilă), denumită venituri nete din activitatea fotbalistică;

-  controlul costurilor cu echipa, pentru a încuraja costurile legate de performanţă, procent din venituri din exploatare + rezultatul net din transferuri alocat costurilor cu echipa (90%, 80%, 70% de la 31.12.2023); încălcarea acestor indicatori va avea ca sancţiuni interzicerea legitimării jucătorilor

-  capacitatea de plată – lipsa datoriilor către cluburi, angajaţi, autorităţi – va avea ca sancţiuni deducerea de puncte (4 puncte în loc de 3/per articol)

-  monitorizare la 15 noiembrie pentru cluburile care rămân cu datorii la verificarea de la 15 iulie şi/sau 15 octombrie, când se verifică lipsa datoriilor scadente la 30.09, din activităţi desfăşurate până la 30.09 (pentru 2023-2024 nu se iau în calcul datoriile iulie-septembrie) – 3 puncte/articol).


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE