2024-04-25 05:21

FC Botoșani, ELIMINATĂ din Europa League de KF Shkendija. Desfășurarea partidei

 |  22:25
FC Botoșani, ELIMINATĂ din Europa League de KF Shkendija. Desfășurarea partidei

FC Botoşani a fost eliminată din Europa League de formaţia nord-macedoneană de fotbal KF Shkendija, care s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, în turul al doilea preliminar, pe Stadionul Municipal din Botoşani.

Oaspeţii a câştigat prin golul lui Besart Ibraimi (2), la capătul unui meci foarte slab făcută de echipa botoşăneană, scrie Agerpres.

Meciul a început practic de la scorul de 0-1, oaspeţii marcând în minutul 2, prin Ibraimi, care l-a lobat pe Pap, ieşit neinspirat dintre buturi, din partea dreaptă.

FC Botoşani nu a reuşit să pună în real pericol poarta echipei nord-macedonene, care s-a apărat grupat şi a blocat orice culoar spre poarta lui Zahov.

O primă situaţie notabilă s-a petrecut în min. 21, când Babunski, unul dintre cei doi nord-macedoneni ai gazdelor, a şutat de la circa 25 de metri, însă pe lângă poartă.

Celălalt nord-macedonean, Askovski, a fost faultat clar în careu de Pavic (25), dar arbitrul a dat fault în atac, în loc să acorde penalty pentru botoşăneni.

Până la pauză, Ofosu a tras un şut slab, prins de portar (33). Shkendija putea să intre la cabine cu un avantaj mai mare, însă şutul lui Ibraimi, de la 19 metri, din lovitură liberă, s-a dus puţin pe lângă poartă (45+2).

În repriza a doua, Babunski a căutat din nou poarta de la circa 25 de metri (50), dar mingea s-a dus alături de ţintă. Shkendija a replicat prin Totre (51), dar şutul său a trimis mingea în plasa laterală.

Babunski (63) a fost aproape de egalare, după o pasă de efect de la Florescu, dar a fost blocat in extremis de Zahov.

Patache l-a pus la încercare pe Zahov (71), după care portarul s-a remarcat câteva secunde mai târziu şi la lutul lui Şeroni.

Keyta (84) a tras de la distanţă, însă mingea s-a dus peste poartă. Şeroni şi Patache au fost aproape să trimită mingea în plasă, dar macedonenii au respins (89).

Lipsită de inspiraţie, echipa gazdă, nu a reuşit să găsească drumul spre gol în faţa unui adversar accesibil, deşi FC Botoşani a avut superioritate numerică aproape o jumătate de oră, Alimi fiind eliminat în min. 67.

În turul al treilea preliminar, Shkendija va juca în data de 24 septembrie, pe teren propriu, cu învingătoarea dintre Lokomotiv Plovdiv şi Tottenham.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE