2024-04-20 05:57

Edi Iordănescu merge să vadă LIVE Elveția la Mondialul din Qatar. Selecționerul va asista la alte opt meciuri care nu ne privesc

 |  13:49
Edi Iordănescu merge să vadă LIVE Elveția la Mondialul din Qatar. Selecționerul va asista la alte opt meciuri care nu ne privesc

Selecţionerul naționalei, Edward Iordănescu, va merge în Qatar, la Cupa Mondială, pentru a urmări Elveţia, adversara tricolorilor în preliminariile EURO 2024. Interesant este că, pe lângă cele două meciuri ale Elveției, selecționerul va mai asista la alte opt partide, care nu reprezintă nici un interes pentru România.

"Preliminariile pentru EURO 2024 vor începe în luna martie a anului viitor, însă staff-ul tehnic a început deja analiza adversarilor. În aceste condiţii, selecţionerul Edward Iordănescu se va deplasa la Campionatul Mondial pentru a urmări pe viu selecţionata Elveţiei în partidele cu Brazilia şi cu Serbia. Acesta va fi prezent în Qatar în perioada 28 noiembrie - 2 decembrie şi va urmări şi alte meciuri", informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Edward Iordănescu va urmări LIVE 10 partide din cadrul CM 2022 din Qatar:

28 noiembrie: Camerun - Serbia şi Brazilia - Elveţia

29 noiembrie: Ţara Galilor - Anglia şi Ţările de Jos - Qatar

30 noiembrie: Austria - Danemarca şi Polonia - Argentina

1 decembrie: Croaţia - Belgia şi Japonia - Spania

2 decembrie: Coreea de Sud - Portugalia şi Serbia - Elveţia.

În urma tragerii la sorţi din 9 octombrie 2022, România a fost repartizată în Grupa I, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE