2024-04-19 06:26

Doar nouă zile a stat pe bară. Șumudică a semnat contractul

 |  16:38
Doar nouă zile a stat pe bară. Șumudică a semnat contractul

La nici zece zile după ce a fost dat afară de Gaziantep, antrenorul Marius Şumudică a semnat un contract pe o perioadă de un an şi jumătate cu Rizespor, o altă echipă din prima ligă de pe malul Bosforului.

"Am schimbat echipa, am schimbat şi locul în clasament, dar mie îmi plac provocările şi în momentul de faţă urmăresc meciul Kayseri - Başakşehir. Başakşehir este viitorul meu adversar. Va fi destul de greu, e o echipă în subsolul clasamentului, următoarele două meciuri sunt cu Başakşehir şi cu Fenerbahce, nu pot să aliniez cel mai bun 11, ţinând cont că cinci jucători au . Avem nevoie de transferuri şi sper ca Rize să devină o forţă în acest campionat cum a fost şi Gaziantep. La anul ne vom bate şi vom termina în primele zece. Primul lucru este să salvez această echipă de la retrogradare. Nu fac niciun antrenament până la primul meci. Vineri voi pleca în Turcia. Am nevoie de timp şi timpul este duşmanul meu. De trei zile mă gândesc, dar oamenii au fost foarte insistenţi, mi-au promis foarte multe lucruri. Nu au fost importanţi banii, cât doresc încă o dată... Dacă la fel ca şi cu Kayseri, ca şi cu Gaziantep voi reuşi şi aici, atunci pot să spun că am căpătat destulă experienţă şi pot antrena la un nivel destul înalt. Contractul este pe un an şi jumătate", a declarat Şumudică la Digi Sport.

Rizespor, la care evoluează și fostul său elev de la Astra, Fernando Boldrin, ocupă locul 16, cu doar 21 de puncte din 18 meciuri, la cinci puncte de Kayserispor, de pe locul 18, retrogradabil.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-19

In legatura cu acest articol...

Regretele tardive ale lui Șumudică. Antrenorul a "bocit" la despărțirea de Gaziantep




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE