2021-03-06 16:25

De la dorință la putință e cale lungă!

 |  17:00
De la dorință la putință e cale lungă!

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, vineri, că îşi doreşte ca arbitrajul video (VAR) să fie implementat în Liga 1 începând cu data de 1 iulie 2021, odată cu începerea noului sezon, însă a precizat că mai sigur sistemul ar putea fi operaţional abia în iarna viitoare.

"Vom avea VAR în 2021 în România. Va fi la începutul ediţiei următoare de campionat, fie puţin mai târziu. Noi n-am dori să avem VAR de la 1 iulie, deci de la începerea sezonului următor. Vom vedea dacă se poate, pentru că durata pregătirii arbitrilor este de aproximativ 6 luni. Este posibil ca sistemul VAR să devină operaţional în Liga I undeva în octombrie - noiembrie 2021. Nu se poate mai repede, pentru că există un regulament care stabileşte nişte termene clare. Şi nu am făcut-o mai devreme pentru că nu a existat finanţare", a afirmat secretarul general într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu suporterii echipelor din Liga I desfăşurată pe pagina oficială de Facebook a LPF.

Justin Ştefan a menţionat că firma deţinătoare a drepturilor TV a achiziţionat deja echipamentele necesare implementării VAR."Termenul de implementare al VAR s-a tot decalat de-a lungul timpului. Pentru echipamentele necesare am primit sprijin din partea deţinătorului drepturilor TV. Ei au achiziţionat deja două maşini VAR, asta înseamnă că sunt pregătiţi pentru a începe testele şi a demara partea de pregătire a arbitrilor. Ne-am propus ca partea administrativă să o avem reglată până undeva la mijlocul lunii februarie. Iar săptămâna viitoare ne vom întâlni cu reprezentanţii FRF pentru a detalia tot ce înseamnă acordul FIFA, FRF, LPF şi cei care vor oferi din punct de vedere tehnic acest serviciu. După aceea va demara pregătirea arbitrilor, care va dura undeva la 6 luni. Vor fi nişte teste, după care vom avea primele meciuri cu VAR în Liga I. Va fi un meci de Liga I sau unul de Cupa României, nu contează", a precizat Ştefan.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE