2024-04-24 03:45

Christian Atsu, fotbalistul ghanez care juca în Turcia, a fost găsit mort sub unul dintre blocurile distruse de cutremure

 |  13:00
Christian Atsu, fotbalistul ghanez care juca în Turcia, a fost găsit mort sub unul dintre blocurile distruse de cutremure

Christian Atsu, fotbalistul ghanez al echipei Hatayspor, a fost găsit mort sub dărâmăturile clădirii sale din oraşul Hatay, în sudul Turciei, a anunţat sâmbătă agentul său, citat de agenţia turcă DHA, transmite AFP, preluată de Agerpres.

"Corpul neînsufleţit al lui Atsu a fost găsit sub dărâmături. Îi scoatem şi acum lucrurile. I-a fost găsit şi telefonul", a declarat agentul său, Murat Uzunmehmet.

Potrivit presei din Turcia, fostul jucător de la echipele engleze Chelsea şi Newcastle, în vârstă de 31 de ani, se afla sub dărâmăturile Ronesans Residence, un ansamblu de 12 etaje care s-a prăbuşit în urma cutremurelor ce au lovit Turcia pe 6 februarie.

Ambasada Ghanei în Turcia şi Federaţia ghaneză de fotbal au asigurat iniţial că atacantul a fost găsit în viaţă, dar ulterior s-a dovedit că această informaţie este falsă.

Constructorul ansamblului de lux transformat în ruină, unde se presupune că sunt îngropate 800 de persoane, a fost arestat săptămâna trecută când încerca să părăsească Turcia.

Atsu juca din septembrie la echipa Hatayspor.

Cutremurele de pe 6 februarie ucis peste 40.000 de oameni în Turcia şi Siria, potrivit ultimelor rapoarte oficiale publicate vineri.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE