2024-04-24 07:13

Burleanu dinamitează Liga 1

 |  17:32
Burleanu dinamitează Liga 1

Toate cluburile din Liga I își doresc ca din viitorul sezon să folosească doar un singur jucător U-21 pe durata celor 90 de minute, însă decizia finală în această privință va fi luată de Comitetul Executiv al FRF, condus de Răzvan Burlenu, cel care dorește prezența unui jucător U-21 în teren timp de 90 de minute, iar cel de-al doilea să joace cel puţin o repriză.

"Noi avem poziţia tuturor cluburilor care au votat şi au semnat. Acestea au solicitat să fie doar un jucător Under 21 în teren timp de 90 de minute din sezonul următor. Acum vedem ce se va întâmpla la Comitetul Executiv al FRF, unde noi avem doar trei reprezentanţi. Acolo vom susţine punctul de vedere al cluburilor, însă ceilalţi sunt majoritari, vom vedea cum o scoatem la capăt. Va fi greu dacă în Comitetul Executiv al FRF se aprobă ca din sezonul următor să fie obligatoriu 2 jucători U21, dintre care unul cel puţin o repriză. Pentru că în momentul în care ai 2 jucători impuşi în teren de Federaţie, practic trebuie să ai vreo 5 în lot... pentru că se mai accidentează, se acumulează cartonaşe şi nu văd unde ar putea găsi toate cluburile atâţia jucători U21 de valoare", a afirmat șeful LPF, Gino Iorgulescu.

"O regulă cu 2 jucători U21 va afecta foarte mult cluburile noastre în Europa pentru că acolo vor juca fără aceşti jucători, pentru că ei nu sunt impuşi de UEFA. Dar vor trebui folosiţi în Liga I. Şi nu cred că e o situaţie prea bună în condiţiile în care adversarii din cupele europene nu au reguli din acestea U21. Mai ales că mai era o propunere a Federaţiei de a fi mult mai mulţi jucători autohtoni în teren. Şi atunci e o situaţie delicată", a mai explicat preşedintele Ligii.

În momentul de față, cluburile din primul eșalon sunt obligate să înceapă fiecare meci cu doi jucători cu vârste sub 21 de ani, dar cel de-al doilea poate fi înlocuit în orice moment.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE