2020-09-28 03:02

Vietnam: 29 de săteni sunt judecați pentru revoltă împotriva autorităților și uciderea a trei polițiști

 |  13:21
Vietnam: 29 de săteni sunt judecați pentru revoltă împotriva autorităților și uciderea a trei polițiști

Tribunalul Popular din Hanoi a început în 7 septembrie un proces în primă instanță cu privire la cazul legat de terenul din satul Dong Tam, în care trei polițiști au murit într-o confruntare între unii săteni și polițiști în districtul My Duc din Hanoi, conferuntare petrecută în ianuarie 2020.

Membrii unui grup de 29 de inculpați sunt acuzați de crimă și rezistență în fața funcționarilor aflați în exercițiul funcțiunii, iar audierea este programată să dureze 10 zile. Printre aceștia, 25 de persoane sunt judecate pentru o acuzație de crimă a cărei pedeapsă maximă este condamnarea pe viață, în timp ce alte patru sunt acuzate că au opus rezistență oficialilor aflați în exercițiul funcțiunii și sunt susceptibili a primi o pedeapsă de șapte ani după gratii. Un total de 33 de avocați reprezintă inculpații, inclusiv 15 angajați de familiile inculpaților, iar restul fiind repartizați din oficiu.

 

Un veteran al Partidului Comunist a organizat revolta

 

Conform rechizitoriului inițial al Curții Populare din Hanoi, din 2013, un veteran membru al partidului, Le Dinh Kinh, în vârstă de 84 de ani, și fiul său, Le Dinh Cong, în vârstă de 56 de ani, împreună cu Bui Viet Hieu, în vârstă de 77 de ani, au înființat așa-numita „Consensus Team” pentru a-i determina pe rezidenții locali să își însușească terenuri militare în câmpul Senh din comuna Dong Tam.

Poliția din Hanoi a atribuit cazul Dong Tam gestionării slabe a guvernului local timp de ani de zile, ducând la încălcarea și însușirea terenurilor militare. Autoritățile din Hanoi nu reușiseră de ani de zile să rezolve temeinic cazul.

Ba mai mult, la 15 aprilie 2017, un grup de 38 de oficiali și polițiști au fost reținuți ilegal de localnici coordonați de „Consensus Team”, într-o casă comunală timp de o săptămână.

Generalul maior To An Xo, șeful Biroului Ministerului Securității Publice, a declarat într-un interviu acordat agenției de știri din Vietnam pe 6 septembrie 2020 că nu există litigii funciare între inculpați și proiectul aeroportului militar. Terenul pentru baza aeriană militară de construcție a fost parcelat de zeci de ani și o serie de oameni din gospodăriile locale au încălcat ani de zile proprietatea acestor terenuri prin plantarea de copaci săparea de puțuri de apă, construirea de garduri și chiar case în acea zonă parcelată. Generalul Xo a subliniat că Le Dinh este cea mai mare familie din comuna Dong Tam.

 

Terenurile aparțineau bazei militare Mieu Mon

 

În noiembrie 2019, Comandamentul Forțelor Aeriene pentru Apărare Aeriană (ADAFC) din cadrul Ministerului Apărării a planificat să construiască ziduri care să înconjoare baza aeriană militară Mieu Mon. Din acest motiv, ADAFC a cerut poliției din Hanoi să îi sprijine în asigurarea securității pe șantier. Poliția a protejat, de asemenea, clădirea Comitetului popular al comunei Dong Tam și a asigurat securitatea socială în localitate.

În decembrie 2019, Kinh, care șeful organizației de partid al comunei Dong Tam, președintele Comitetului popular Dong Tam și șeful poliției comunei Dong Tam, ”i-a cerut fiului său și altor membri ai echipei să pregătească arme pentru a ataca și extermina ofițerii ce se ocupau cu aplicarea legii”, spune presa locală citând procuratura populară din Hanoi.

Inculpatul Nguyen Quoc Tien a fost însărcinat de șeful organizației de partid să cumpere grenade în timp ce Le Dinh Cong fabrica bombe pe gaz și lăncii de fier cu cuțite ascuțite în vârf, toate acestea fiind acte sunt ilegale în conformitate cu legea vietnameză.

 

Ciocnire

 

În după-amiaza zilei de 8 ianuarie 2020, sub îndrumarea lui Kinh, inculpatul Cong a cerut complicilor săi să aducă arme: cuțite, secere, bombe cu gaz și containere cu cărămidă, la casa lui Kinh.

În dimineața  zilei de 9 ianuarie 2020, când poliția a fost trimisă în zona bazei aeriene militare Mieu Mon, aceștia au fost atacați de către localnici care au transmis în direct lupta prin intermediul rețelelor sociale: Facebook, Twiiter etc. Astfel forțele de poliție au venit la poarta satului Hoanh, comuna Dong Tam (la aproximativ 50 de metri de casa veteranului Kinh) pentru a proteja ținta conform planului. În acel moment, Bui Van Nien și Le Dinh Quan au dat alarma. Răzvrătiții au folosit cărămizi, cocktailuri Molotov și cuțite pentru a ataca forțele de poliție, provocând moartea a 3 ofițeri de poliție și rănirea mai multor soldați.

În confruntările din fața casei lui Kinh, trei polițiști au murit arși când au încercat să intre înăuntru, iar veteranul Kinh a fost împușcat mortal după ce a încercat să arunce o grenadă de mână. În acest caz,  ancheta a concluzionat că comportamentul veteranului Kinh a constituit o crimă. Ulterior Kinh a murit în deschiderea anchetei , astfel încât Parchetul nu a făcut alte mențiuni asupra acestuia.

Odată cu începerea procesului celor 29 de la Hanoi, în zona satului Dong Tam au fost desfășurate în aceste zile, numeroase forțe de poliție și securitate pentru a preveni izbucnirea altor conflicte!


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-07

Mai multe imagini:
Vietnam: 29 de săteni sunt judecați pentru revoltă împotriva autorităților și uciderea a trei polițiști
zoom
Vietnam: 29 de săteni sunt judecați pentru revoltă împotriva autorităților și uciderea a trei polițiști
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar