2021-09-22 03:04

Varianta DELTA a SARS-COV-2 a devenit dominantă în Europa

 |  16:42
Varianta DELTA a SARS-COV-2 a devenit dominantă în Europa

Într-un comunicat emis luni pe Twitter, Centrul European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) avertizează că varianta indiană Delta a SRAS-CoV-2 se răspândeşte rapid în Europa şi a devenit tulpina dominantă pe Bătrânul Continent.

Potrivit ECDC, citând date de ultimă oră de la Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de la Centrul European de Prevenţia şi Controlul Bolilor, arată că, în perioada 28 iunie-11 iulie, varianta delta era dominantă - în 19 dintre cele 28 de ţări care secvenţiază în mod suficient. În aceste 19 ţări, varianta indiană era prezentă în proporţie de 68.3% şi că a depăşit varianta britanică (alfa), prezentă în proporţie de 22,3% în regiune. Având în vedere tendinţa actuală, varianta indiană urmează să devină tulpina dominantă în întreaga lume în lunile următoare. Ea a fost identificată în toate statele europene, precizează ECDC.

Ea ”va continua să se răspândească şi să înlocuiască celelalte variante aflate în circulaţie, dacă nu apare o nouă tulpină, mai agresivă”, avertizează centrul. ”Mai avem mult până să ieşim din pandemie, iar din păcate în numeroase ţări din regiunea noastră (Europa) observăm o creştere semnificativă a cazurilor legate de răspândirea variantei delta, extrem de transmisibilă”, declară directorul OMS Europa Hans Kluge.

Numărul cazurilor de covid-19 a crescut săptămânal, în ultima lună, în Europa. Numărul îmbolnăvirilor a crescut în toate categoriile de vârstă, însă la categoria de vârstă 15-24 de ani a crescut de cinci ori în ultima lună.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE