2024-04-19 04:41

TRUMP, primul președinte american care ar putea fi supus unei a doua proceduri de DESTITUIRE

 |  09:33
TRUMP, primul președinte american care ar putea fi supus unei a doua proceduri de DESTITUIRE

Donald Trump ar putea fi vizat, chiar de luni, de o a doua procedură de destituire, situaţie fără precedent istoric. Deocamdată, el nu dă niciun semn că ar intenţiona să demisioneze sau să se retragă după violenţele din 6 ianuarie, de la Capitoliul american, notează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Un text de punere sub acuzare (impeachment), redactat de parlamentari democraţi din Camera Reprezentanţilor, îi reproşează preşedintelui republican că a făcut "în mod deliberat declaraţii" care au încurajat invadarea clădirii Congresului de către partizanii săi.

Prezenţi la o manifestaţie organizată de Donald Trump împotriva certificării de către Congres a victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale, aceştia au pătruns cu forţa în plină şedinţă comună a celor două Camere. Evenimente nemaiîntâlnite la Washington şi în cursul cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, printre care un poliţist.

Mai mulţi protestatari au fost arestaţi şi inculpaţi sâmbătă pentru intruziune ilegală şi comportament violent, printre care Jacob Anthony Chansley, alias Jake Angeli, complotistul în bustul gol care purta un coif cu coarne de bizon miercuri în asaltul asupra Capitoliului.

Articolul de punere sub acuzare, semnat de cel puţin 180 de congresmeni, afirmă că Donald Trump "a pus grav în pericol securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor de guvernământ".

Decizia de a lansa această nouă procedură de destituire îi va reveni încă o dată influentei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Ea a promis să acţioneze dacă preşedintele republican nu va acţiona imediat.

"Este dezechilibrat, labil şi periculos. Trebuie să plece", a afirmat ea, mergând până la a discuta cu şeful Statului Major american pentru a se asigura că Donald Trump nu poate utiliza codurile nucleare.

Retras la Casa Albă, Donald Trump le-ar fi spus apropiaţilor săi că nu intenţionează să demisioneze, a informat sâmbătă cotidianul New York Times.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE