2020-11-26 19:52

Trump, critici la adresa filmului Parasite, premiat cu Oscar: Putem să readucem Pe aripile vântului, vă rog?

 |  11:00
Trump, critici la adresa filmului Parasite, premiat cu Oscar: Putem să readucem Pe aripile vântului, vă rog?

Preşedintele american Donald Trump a criticat Academia americană de film, în cadrul unui miting organizat în Colorado, pentru premierea filmului sud-coreean, „Parasite”, cu Oscar.

Joi, la mitingul din Colorado, Trump a spus: „Cât de prost au ieşit Oscarurile anul acesta? Aţi văzut?”. Aclamat de public, el a continuat: „Câştigătorul e... un film din Coreea de Sud! Despre ce dracu a fost vorba? Avem destule probleme comerciale cu Coreea de Sud. Peste asta, le-au dat premiul pentru cel mai bun film al anului? A fost bun? Nu ştiu. Să avem «Pe aripile vântului». Putem să readucem «Pe aripile vântului», vă rog?”

El a repetat: „Atât de multe filme minunate... câştigătorul e din Coreea de Sud! Credeam că este cel mai bun film străin, corect? Cel mai bun film străin. S-a mai întâmplat vreodată?”

Anul acesta, „Parasite” a scris istorie. Lungmetrajului lui Bong Joon-ho a devenit prima producţie vorbită într-o limbă străină care a câştigat trofeul pentru cel mai bun film la gala Oscar. El s-a impus şi la categoriile „cel mai bun lungmetraj internaţional”, „cea mai bună regie” şi „cel mai bun scenariu original”.

Neon, compania care distribuie pe plan nord-american „Parasite”, a replicat pe Twitter: „Este de înţeles. El nu poate citi”. 

Donald Trump l-a criticat şi pe actorul Brad Pitt, care a făcut referire în discursul lui de mulţumire - pentru Oscarul la categoria „cel mai bun actor în rol secundar” - la procesul pentru destituirea preşedintelui. Trump a spus că nu a fost „niciodată un fan” al lui Pitt: „S-a ridicat şi a făcut mici declaraţii de deştept. Este un mic înţelept”.

În timpul galei Oscar, Brad Pitt a spus: „Mi-au spus că am doar 45 de secunde pe scenă, ceea ce este cu 45 de secunde mai mult decât Senatul i-a dat lui John Bolton săptămâna asta. Mă gândesc că poate Quentin (Tarantino, n.r.) va face un film despre asta - în final, adulţii fac ce trebuie”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE