2024-04-20 12:15

Procurorul general al Republicii Moldova, SĂLTAT cu mascații din birou

 |  22:19
Procurorul general al Republicii Moldova, SĂLTAT cu mascații din birou

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut din clădirea Procuraturii Generale. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, transmite Deschide.md.

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a examinat marți și apoi a aprobat o sesizare depusă de deputatul PAS și șeful Comisiei de Securitate din Parlamentul Republicii Moldova, Lilian Carp, împotriva procurorului general.

Procurorul general a fost suspendat din funcţie.

„Acum câteva minute în urmă am fost informat prin e-mail că procurorul desemnat astăzi de CSP pentru analizarea sesizării lui Lilian Carp a decis pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General, Alexandr Stoianoglo. Cnform art. 55/1 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, „mandatul Procurorului General în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală în condiţiile art.270 alin.(7) din Codul de procedură penală se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale”.

De asemenea, prin efectul legii (art.18 alin.(4) Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură) sunt suspendați de drept și adjuncții Procurorului General. Prin urmare, în acest moment nu avem o conducere a procuraturii”, a transmis ministrul justiţiei din Republica Moldova, Sergiu Litvinenco.

Sergiu Litvinenco a mai precizat că, deși legea prevede că CSP se convoacă în ședință în 5 zile de la intervenirea unei astfel de situații, „consider că este nevoie de convocarea unei ședințe extraordinare chiar astăzi, pentru a selecta și a propune Președintelui țării un Procuror General interimar”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE