2024-04-23 20:34

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost ARESTAT pe aeroportul din Moscova

 |  20:47
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost ARESTAT pe aeroportul din Moscova

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a revenit, duminică, la Moscova, după ce a stat mai multe luni în Germania, în urma otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok. Navalnîi a fost arestat la scurt timp după aterizare.

Avionul a fost direcţionat către aeroportul Şeremetievo, în încercarea autorităţilor de a împiedica întâlnirea opozantului cu susţinătorii săi, adunaţi la aeroportul Vnukovo. Mai mulţi dintre suporterii lui Navalnîi au fost, de altfel, arestaţi de poliţia rusă.

Navalnîi şi soţia sa au călătorit cu autobuzul de transbordare către clădirea aeroportului. El s-a declarat fericit să se întoarcă în Rusia:

"Este cea mai bună zi din ultimele 5 luni", a susţinut el, adăugând că dosarele penale împotriva sau au fost fabricate iar dreptatea este de partea sa.

Opozantul politic a fost întâmpinat de ofiţierii de poliţie la biroul de control al paşapoartelor. Navalnîi a apucat să îşi sărute soţia înainte de a fi escortat de ofiţeri.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE