2024-04-18 14:20

ONU avertizează: În următorii ani vom trăi cea mai caldă perioadă înregistrată vreodată

 |  07:38
ONU avertizează: În următorii ani vom trăi cea mai caldă perioadă înregistrată vreodată

Perioada 2023-2027 va fi aproape sigur cea mai caldă înregistrată vreodată pe Terra, sub efectul combinat al emisiilor de gaze cu efect de seră şi al fenomenului meteorologic El Nino, care provoacă o creştere a temperaturilor, a avertizat miercuri ONU, relatează AFP.

În plus, se aşteaptă ca temperaturile globale să depăşească în curând obiectivul ambiţios al Acordului de la Paris, avertizează Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM). "Există o probabilitate de 98% ca cel puţin unul dintre următorii cinci ani, şi perioada de cinci ani în ansamblu, să fie cea mai caldă înregistrată vreodată", a subliniat OMM.

Agenţia ONU a estimat totodată la 66% probabilitatea ca temperatura medie anuală la nivel global să depăşească cu 1,5 grade Celsius nivelurile preindustriale pentru cel puţin unul din următorii cinci ani.

Acordul de la Paris din 2015 are drept scop menţinerea creşterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius faţă de nivelurile preindustriale.

Semnal de alarmă

Datele publicate miercuri "nu înseamnă că vom depăşi în mod permanent pragul de 1,5 grade Celsius al Acordului de la Paris, care se referă la o încălzire pe termen lung, pe mai mulţi ani", a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

"Cu toate acestea, OMM trage un semnal de alarmă anunţând că pragul de 1,5 grade Celsius va fi depăşit temporar şi asta se va întâmpla din ce în ce mai frecvent", a subliniat el.

Ce urmează

"Un episod El Nino ar trebui să se dezvolte în lunile următoare. Combinat cu schimbările climatice provocate de om, el va creşte temperaturile globale la niveluri fără precedent", a mai spus Petteri Taalas.

Şi, pentru a nu ne îndoi de gravitatea situaţiei, finlandezul a insistat asupra necesităţii de a ne pregăti pentru că "repercusiunile asupra sănătăţii, siguranţei alimentare, gestionării apei şi mediului vor fi considerabile".

Ce e El Nino

El Nino este un fenomen climatic natural asociat în general cu o creştere a temperaturilor, secetă agravată în unele părţi ale lumii şi ploi abundente, între altele.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE