2024-04-19 17:12

MASACRU în Etiopia: peste 600 de civili au fost UCIȘI pe 9 noiembrie

 |  23:39
MASACRU în Etiopia: peste 600 de civili au fost UCIȘI pe 9 noiembrie

Cel puţin 600 de persoane au fost ucise în cursul unui "masacru atroce" comis de membri ai miliţiilor din regiunea Tigray pe 9 noiembrie în localitatea Mai Kadra, la începutul conflictului din această regiune disidentă din nordul Etiopiei, a anunţat marţi o instituţie publică etiopiană, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Comisia etiopiană a drepturilor omului (EHRC), independentă din punct de vedere administrativ dar al cărui director, Daniel Bekele, a fost numit de prim-ministrul Abiy Ahmed, acuză într-un raport preliminar o miliţie informală a tinerilor din Tigray şi forţele de securitate loiale autorităţilor locale că sunt autoarele unui "masacru" care i-a vizat pe sezonierii din afara regiunii.

Amnesty International a informat deja că "probabil sute" de civili au fost înjunghiaţi sau ucişi cu topoare pe 9 noiembrie la Mai Kadra, atrocitatea cea mai sângeroasă de la începutul - pe 4 noiembrie - operaţiunii militare lansate de guvernul federal împotriva autorităţilor regionale ale Frontului de eliberare a poporului din Tigray (TPLF).

În raportul său, EHRC acuză o miliţie informală a tinerilor din Tigray, numită "Samri", sprijinită de forţele de securitate locale loiale TPLF, că, "înainte de a se retrage din faţa armatei federale", a atacat ţărani sezonieri "identificaţi că ar fi de etnie amhara şi wolkait", care lucrau în exploatări de susan sau de sorg.

"De-a lungul întregii nopţi", autorii au ucis cu lovituri de bâte, cuţite, macete şi topoare sau "strangulând cu corzi", dedându-se la jafuri şi distrugere, menţionează EHRC, care estimează că aceste fapte "sunt susceptibile să constituie crime împotriva umanităţii şi crime de război".

Bazându-se pe martori şi pe membri ai comitetului înfiinţat pentru îngroparea victimelor, "EHRC estimează că cel puţin 600 de civili au fost ucişi", dar "bilanţul ar putea fi mai ridicat, unele persoane fiind în continuare date dispărute la momentul vizitei EHRC", în timp ce unele cadavre ar fi fost ascunse pe câmpurile din jurul Mai Kadra.

"Îngroparea victimelor a durat trei zile din cauza disparităţii între numărul ridicat de corpuri şi capacitatea de înhumare", potrivit raportului.

ONU a făcut apel la o anchetă independentă pentru a stabili ce s-a întâmplat la Mai Kadra, în condiţiile în care Tigray este supusă unei întreruperi a alimentării cu electricitate iar deplasările jurnaliştilor sunt sever limitate.

Fără a se pronunţa asupra autorilor "masacrului", Amnesty a citat mărturii care atribuie astfel de acte forţelor pro-TPLF.

Totuşi, locuitorii din Mai Kadra care au fugit din calea luptelor alături de alţi 40.000 de etiopieni spre Sudan au acuzat forţele guvernamentale că au comis atrocităţi în localitate, teatrul unor lupte intense la începutul conflictului şi ajunsă ulterior în mâinile forţelor guvernamentale.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE