2024-04-25 20:49

Marile puteri ale lumii promit că vor AJUTA financiar și militar Ucraina atât timp cât va fi necesar

 |  19:40
Marile puteri ale lumii promit că vor AJUTA financiar și militar Ucraina atât timp cât va fi necesar

Într-o declarație comună, liderii principalelor şapte ţări industrializate - Germania, SUA, Franţa, Canada, Italia, Japonia şi Regatul Unit - subliniază că vor spori presiunile asupra Rusiei și asupra președintelui Vladimir Putin.

"Ne confruntăm cu probleme importante: criza energetică, inflaţia, criza alimentară din lume, războiul din Ucraina, provocat de Rusia, lupta cu schimbările climatice şi urmările pandemiei" a declarat Justin Trudeau, prim-ministru Canada.

"Luăm decizii dure, dar suntem şi prudenţi. Ajutăm Ucraina cât mai mult posibil, dar evităm şi un conflict de proporţii între Rusia şi NATO" a precizat și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, citat de TVR.

De altfel, una dintre marile mize ale summitului G7 a fost reafirmarea unității occidentalilor, în contextul în care războiul din Ucraina se prelungeşte şi duce la creșterea preţurilor la energie şi la alimente peste tot în lume.

Grupul G7 a cerut Moscovei să înceteze imediat, fără condiţii, atacurile asupra infrastructurilor agricole şi de transport şi să permită trecerea liberă a mărfurilor agricole din porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Şefii de stat şi de guvern, reuniţi într-un castel din Alpii bavarezi, au discutat prin videocoferinţă cu preşedintele Volodimir Zelenski. Acesta le-a cerut să facă maximum posibil pentru a pune capăt războiului până la sfârșitul anului.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE