2021-10-18 01:40

MAE anunță reducerea birocrației consulare și simplificarea procedurilor în materie de cetățenie

 |  13:00
MAE anunță reducerea birocrației consulare și simplificarea procedurilor în materie de cetățenie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă implementarea unor noi măsuri de reducere a birocraţiei în activitatea consulară prin simplificarea procedurilor aplicabile în materie de cetăţenie privind documentele necesare la depunerea cererilor pentru acordarea/redobândirea cetăţeniei române, depunerea jurământului de credinţă faţă de România, optimizări ale platformei www.econsulat.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de servicii consulare, la propunerea MAE, a fost analizată şi convenită împreună cu Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) eliminarea cerinţei prezentării unor declaraţii în formă autentică la depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei române, conţinutul acestor declaraţii fiind inclus în formularul de cerere-tip adresată preşedintelui Comisiei pentru Cetăţenie, generat din sistemul informatic consular E-Cons şi semnat olograf de către solicitant.

Concret, este vorba despre următoarele documente: declaraţia care atestă faptul că solicitantul nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale a României şi că nici în trecut nu a fost implicat în astfel de acţiuni; declaraţia referitoare la stabilirea domiciliului solicitantului; declaraţia din care să rezulte dacă solicitantul a mai depus o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române; declaraţia privind solicitarea transcrierii/înscrierii certificatului de naştere al minorului în registrele de stare civilă române din ţară şi din străinătate şi a existenţei sau nu a unui alt act reconstituit, în cazul dosarelor depuse de părinţi pentru minori.

"De asemenea, începând cu luna iunie 2021, a fost operaţionalizată o procedură simplificată în vederea creşterii numărului zilnic de acorduri eliberate de către şeful misiunii diplomatice/oficiului consular pentru persoanele cu domiciliul în străinătate care doresc să depună jurământul la sediul ANC din Bucureşti. Astfel, acordul şefului misiunii diplomatice/oficiului consular este eliberat fără a mai fi condiţionat de numărul de locuri/sesiuni alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Pentru programarea în vederea depunerii jurământului de credinţă, solicitanţii se adresează în mod direct Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la adresa de e-mail special creată în acest scop la nivelul acestei instituţii", se menţionează în comunicat.

Totodată, MAE informează că portalul www.econsulat.ro a fost actualizat pentru a le permite solicitanţilor să opteze pentru comunicarea corespondenţei ANC prin mijloace electronice la depunerea cererilor de acordare/redobândire/renunţare la cetăţenia română, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021 de modificare a Legii cetăţeniei române nr. 21/1991.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE