2020-11-25 01:56

La Hanoi, s-a semnat cel mai mare acord de liber schimb din lume

 |  10:18
La Hanoi, s-a semnat cel mai mare acord de liber schimb din lume

Parteneriatul economic global (RCEP) cuprinde 15 națiuni asiatice , ce însumează aproximativ o treime din populația și economia lumii, dar nu include Statele Unite. Acordul deschide calea pentru tarife mai mici, mai puțină birocrație și vizează o creștere puternică post-pandemică.

China se laudă că a reușit duminică 15 noiembrie să obțină o victorie prin coalizarea a 15 națiuni din zona Asia și Pacific, acestea semnând cel mai mare acord de liber schimb

din istoria omenirii. Aceasta însemnând extinderea puternică a influenței Beijingului în regiunea Asia-Pacific.

Realizarea Parteneriatului Economic Comprehensiv Regional (RCEP) vine după opt ani de negocieri asiduee. Acordul apare pe fondul întrebărilor legate de angajamentul Washingtonului în regiune, SUA fiind absente în două dintre cele mai importante grupuri comerciale care se întind în regiunea cu cea mai rapidă creștere din lume – respectiv acordul RCEP și Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP), un bloc comercial rival format din 11 țări și care a intrat în vigoare în 2018.

La scurt timp după preluarea mandatului la începutul anului 2017, președintele SUA, Donald Trump, a retras Statele Unite din CPTPP. Recentul acord a fost supervizat de către liderii din China, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă și cei 10 membri ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) aceștia asistând la semnarea pactului de către miniștrii lor de comerț, prin videoconferință.

RCEP cuprinde aproape o treime din populația lumii și din economia globală și se preconizează că va adăuga 186 miliarde USD la economia mondială, printr-un comerț regional îmbunătățit, potrivit ministrului din Noua Zeelandă pentru comerț și exporturi, Damien O'Connor.

Pactul își propune să liberalizeze comerțul și investițiile în întreaga regiune Asia-Pacific prin reducerea progresivă a tarifelor și reducerea birocrației, precum și prin stabilirea de noi reguli privind achizițiile publice, politica de concurență și comerțul electronic.

Premierul chinez Li Keqiang a declarat că semnarea RCEP a fost „o victorie a multilateralismului și a comerțului liber”.

"Semnarea RCEP nu este doar o realizare importantă a cooperării regionale din Asia de Est, ci și o victorie a multilateralismului și a liberului schimb ... și oferă un nou impuls pentru redresarea creșterii economice mondiale", a spus Li.

Pactul va intra în vigoare în următorii doi ani după ce toate țările vor ratifica acordul pe plan intern, a declarat săptămâna trecută ministrul comerțului din Indonezia, Agus Suparmanto.

Fără a oferi detalii, Ministerul chinez al Finanțelor a declarat că ”noul pact include promisiuni de eliminare a tarifelor în cadrul grupului, inclusiv unele imediat și altele treptat pe parcursul unui deceniu.”

Ministerul Li a mai spus că China și Japonia au realizat o „apropiere istorică” prin încheierea unui acord bilateral de reducere a tarifelor, în plus față de pactul lor comercial multilateral. Acordul marchează că pentru prima dată în istorie, puterile rivale din Asia de Est, China, Japonia și Coreea de Sud au convenit să încheie un pact comun de liber schimb.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE