2024-07-21 20:43

Fostul colaborator al lui Donald Trump și-a anunțat candidatura pentru Casa Albă

 |  20:28
Fostul colaborator al lui Donald Trump și-a anunțat candidatura pentru Casa Albă

Fostul vicepreşedinte american Mike Pence şi-a anunţat luni candidatura pentru Casa Albă și îl va avea pe fostul preşedinte Donald Trump drept unul dintre contracandidaţi în alegerile primare republicane din 2024, informează Agerpres.

Conservatorul american va oficializa miercuri, ziua când împlineşte 64 de ani, intrarea sa în cursa electorală, urmat de un miting la Des Moines, în statul Iowa, iar în cursul serii el va fi invitatul postului de televiziune CNN.

Fost colaborator apropiat al lui Trump, care ulterior evenimentelor de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021 l-a calificat drept ''trădător'', Mike Pence reuneşte 3,8% din intenţiile de vot, mult în urma fostului lider de la Casa Albă (53,2%), potrivit mediei ultimelor sondaje efectuate de website-ul RealClearPolitics.

Pence se află la mare distanţă şi de guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis (22,4% din intenţiile de vot), care de asemenea are un discurs extrem de conservator, dar pe un ton mult mai ofensiv.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-06-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE