2020-11-24 16:58

După ce i-a lăsat să se imunizeze în grup, acum Boris Johnson îi avertizează pe britanici

 |  10:58
După ce i-a lăsat să se imunizeze în grup, acum Boris Johnson îi avertizează pe britanici

Premierul britanic Boris Johnson, diagnosticat şi el cu noul coronavirus, le-a cerut tuturor cetăţenilor britanicilor să stea acasă şi le-a transmis că vor fi luate măsuri şi mai stricte în lupta împotriva virusului ucigaş, scrie Agerpres. Asta după ce, premierul a amânat până de curând impunerea măsurilor de distanţare social mergând pe soluţia de imunizare de grup.

"Este important pentru mine să vă spun adevărul - ştim că lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îndrepta. Ne pregătim aşa cum trebuie şi, cu cât respectăm cu toţii regulile, cu atât mai puţine vieţi vor fi pierdute şi cu atât mai repede viaţa va reveni la normal. În aceste clipe de urgenţă naţională, vă cer, vă rog, rămâneţi acasă, protejaţi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate - n.r.) şi salvaţi vieţi. Aceste reguli trebuie respectate. Deci, dacă oamenii încalcă regulile, poliţia va da amenzi şi va dispersa mulţimile", a scris Johnson într-o scrisoare făcută publică de Downing Street care urmează să fie trimisă către 30 de milioane de cămine.

În Marea Britanie, care a amânat impunerea măsurilor de distanţare social, s-au înregistrat peste o mie de decese de coronavirus şi peste 17.000 de infectări.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a precizat că are simptome uşoare de coronavirus, inclusiv febră şi o tuse persistentă, motiv pentru care s-a autoizolat şi lucrează de acasă. 

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-03-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE