2024-04-19 02:44

Cum a ajuns o localitate din Franța să fie confundată de Facebook cu o INSULTĂ

 |  19:23
Cum a ajuns o localitate din Franța să fie confundată de Facebook cu o INSULTĂ

Pagina de Facebook a localităţii franceze Bitche (nord-est) a fost suspendată la sfârşitul lunii martie, după ce algoritmii giganului american au confundat numele aşezării cu o insultă în limba engleză.

″Facebook a cenzurat pagina noastră ‘Ville de Bitche’ (‘Oraşul Bitche’). La 19 martie, Facebook ne-a adus la cunoştinţă (că) aceasta nu mai era publică pe motiv că încălca normele aplicabile paginilor de Facebook″⁣, a declarat primarul oraşului Bitche, Benoît Kieffer, relatează Agerpres.

Oraşul a făcut sesizare, iar pagina a fost reactivată marţi, la trei săptămâni după suspendare, notează AFP care citează un răspuns primit de la reprezentanţa Facebook din Franţa, care recunoaşte o ″analiză incorectă din partea sistemelor noastre″, care cenzurează automat insultele din conturi, în cazul de faţă cuvântul în limba engleză ″⁣bitch″.

Întâmplarea l-a supărat pe primar, care susţine că a solicitat în repetate rânduri Facebook să reactiveze pagina, înainte de a decide să creeze un cont nou, neutru, ″Mairie 57230″⁣ (″⁣Primărie 57230″⁣), cifrele reprezentând codul poştal al aşezării din regiunea Lorena cu aproximativ 5.000 de locuitori, renumită pentru impunătoarea sa cetate, fortificată de Vauban în secolul al XVIII-lea.

Valérie Degouy, responsabilă în cadrul departamentului de comunicare al localităţii, a declarat pentru media locale că prin aceeaşi întâmplare au trecut în urmă cu câţiva ani paginile de Facebook ale terenului de golf din Bitche sau ale cetăţii, care au fost ulterior reactivate.

″Ceea ce se întâmplă astăzi demonstrează insuficienţa şi limitele instrumentelor de moderare pe care doar un ochi uman o poate realiza″, a precizat Kieffer.

Edilul a adresat o invitaţie CEO-ului Facebook, Mark Zuckerberg, de a vizita Bitche.

Sursa: Agerpres


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-04-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE