2024-04-20 08:55

Coronavirus: Mai multe regiuni din Spania cer Starea de Urgență

 |  21:30
Coronavirus: Mai multe regiuni din Spania cer Starea de Urgență

Regiunile din Spania cer guvernului central să ia măsuri care să le ofere sprijin legal pentru a impune interdicţii de circulaţie, în contextul în care întreaga ţară se confruntă cu un nou val al epidemiei de coronavirus, relatează Reuters. Până sâmbătă, 10 din cele 17 regiuni ale Spaniei, inclusiv Valencia, Asturias, Castilla-La Mancha şi Ţara Bascilor, au cerut guvernului să declare stare de urgenţă, ceea ce le-ar permite autorităţilor regionale să limiteze circulaţia persoanelor, informează Agerpres.

Regiunile aşteaptă ca guvernul să convoace pentru duminică un Consiliu de Miniştri pentru a aproba o astfel de măsură, au relatat media spaniole, printre care cotidianul El Pais.

În timp ce multe regiuni sunt în favoarea unor forme de interdicţie de circulaţie, puternica regiune Madrid se opune, ceea ce a împiedicat până acum luarea unei decizii la nivel naţional.

Spania a înregistrat cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 din Europa Occidentală. Numărul total de cazuri a crescut vineri la 1.046.132, în timp ce bilanţul deceselor se aproape de 38.000.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE