2024-04-19 04:18

UPDATE. CARNAGIU în Grecia. Cel puțin 36 de morți și 85 de răniți în urma coliziunii a două trenuri

 |  09:48
UPDATE. CARNAGIU în Grecia. Cel puțin 36 de morți și 85 de răniți în urma coliziunii a două trenuri

Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite în noaptea de marți spre miercuri în urma coliziunii unui tren de marfă şi a unuia de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic.

UPDATE. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena şi al Consulatului General Al României la Salonic, s-a autosesizat în contextul relatărilor publice cu privire la un accident feroviar produs în dimineaţa zilei de 1 martie 2023, în localitatea Tempe, din nord-estul Greciei, soldat, potrivit unui bilanţ intermediar transmis de către autorităţile elene, cu decesul a 38 de persoane şi cu rănirea  unui număr de aproximativ 66 de persoane, care au fost transportate la unităţile medicale din apropiere.”, a transmis, miercuri, MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai consulatului general au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile elene, pentru a obţine informaţii oficiale cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate. 

”Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de la autorităţile elene, operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare, iar datele referitoare la cetăţenia persoanelor afectate vor fi comunicate ulterior. MAE menţionează că, până la acest moment, la nivelul celor două misiuni ale României nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest accident”, a mai transmis MAE.

"Treizeci şi șase de pasageri au fost găsiţi morţi. Din 85 de persoane rănite, 53 rămân spitalizate", a declarat Vassilis Vathrakogiannis, purtător de cuvânt al pompierilor greci, precizând că operaţiunea de salvare este încă în curs.

Mai multe vagoane au deraiat cu câteva minute înainte de miezul nopţii la nord de oraşul Larisa, în centrul ţării, după coliziunea între un tren de marfă şi unul de pasageri în care se aflau 350 de persoane. Trenul de pasageri deservea traseul Atena - Salonic, al doilea cel mai mare oraş din Grecia, în timp ce trenul de marfă se deplasa pe traseul invers.

Numeroşi studenţi se aflau la în tren. Ei se întorceau la Salonic după un weekend prelungit care a inclus o zi de sărbătoare în Grecia.

Până în prezent nu se cunoaște motivul pentru care trenurile s-au ciocnit. Potrivit media elene este vorba despre "cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia". Eforturile de salvare sunt în curs de desfăşurare, iar bilanţul victimelor este aşteptat să crească.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE