2024-04-20 00:40

Bill CLINTON, spitalizat din cauza unei infecții

 |  08:21
Bill CLINTON, spitalizat din cauza unei infecții

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost spitalizat în California din cauza unei infecţii, a anunţat joi un purtător de cuvânt, potrivit NBC, citat de News.ro

Angel Urena, purtător de cuvânt, a spus că afecţiunea lui Clinton nu are legătură cu Covid-19.

„Preşedintele Clinton a fost internat la UCI Medical Center pentru a primi tratament pentru o infecţie ce nu are legătură cu Covid. Este în curs de vindecare, într-o formă bună şi foarte recunoscător medicilor, asistentelor şi echipei care l-au îngrijit excelent”, a spus el într-un comunicat.

Medicii lui Clinton au emis de asemenea un comunicat.

„A fost internat pentru o monitorizare atentă şi pentru administrarea de antibiotic intravenos şi fluide. Va rămâne la spital pentru a fi supravegheat continuu. După două zile de tratament, numărul celulelor sanguine albe tinde să coboare şi răspunde bine la antibiotice”, au transmis medicii Alpesh Amin şi Lisa Bardack.

O sursă apropiată familiei a spus joi că el se află la terapie intensivă, „ca măsură de precauţie”. Spitalul a fost nevoit să îl izoleze, dar nu pentru că starea lui o cerea. Iniţial, infecţia a fost diagnosticată ca urologică, însă apoi s-a extins, a mai spus sursa.

Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, este cunoscut că are probleme cardiace.

În 2004, a fost supus unui bypass cvadruplu la New York-Presbyterian Hospital. El a revenit la spital în 2010 pentru o altă procedură la inimă, introducerea a două stenturi într-o arteră coronară.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE