2020-12-02 17:37

Belgienii, obligați să poarte MASCĂ de PROTECȚIE și pe stradă

 |  14:37
Belgienii, obligați să poarte MASCĂ de PROTECȚIE și pe stradă

Măsură dură luată începând de sâmbătă de autoritățile belgiene pentru limitarea răspândirii coronavirusului, numărul de cazuri crescând serios în ultima săptămână. Cetățenii sunt obligați să poarte mască pe străzile principale și în piețe, scrie Agerpres.

Totodată, măştile sunt obligatorii în restaurante, cu excepţia situaţiei în care oamenii sunt aşezaţi la mese. Și proprietarii de restaurante sunt nevoiți să salveze datele de contact ale clienţilor timp de 14 zile.

Regulile privind obligativitatea purtării măştii au fost deja puse în aplicare în transportul public, precum şi în magazine, lăcaşuri de cult, cinematografe şi muzee.

Între 15 şi 21 iulie, circa 216 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate zilnic în Belgia, în creştere cu 63% faţă de perioada precedentă de şapte zile.

Numărul total al cazurilor confirmate până în prezent în Belgia este de aproape 65.200. Potrivit celui mai recent bilanţ, numărul de decese este de 9.817.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-07-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE