2022-08-14 10:04

Belarus dă vina pe HAMAS pentru deturnarea avionului. Reacția grupării teroriste

 |  00:07
Belarus dă vina pe HAMAS pentru deturnarea avionului. Reacția grupării teroriste

Belarus susține că alerta privind o bombă la bordul avionului care a fost deturnat spre Minsk, ceea ce a dus la arestarea jurnalistului Roman Protasevici, a venit sub forma unui mesaj scris în numele grupării Hamas. Un purtător de cuvânt Hamas a negat orice implicare.

Autoritățile bieloruse au prezentat luni ceea ce susțin că este textul alertei cu bombă la bordul avionului Ryanair. 

„Noi, soldații Hamas, cerem ca Israelul să înceteze focul în Fâșisa Gaza. Cerem ca Uniunea Europeană să își retragă sprijinul pentru Israel în acest război”, a citit un oficial din Ministerul bielorus al Transporturilor ceea ce pretinde că este textul mesajului primit. 

„Este o bombă în avion. Dacă nu ne îndepliniți cererile, bomba va exploda deasupra Vilniusului pe 23 mai”, a mai precizat el, conform Digi24.ro

Un purtător de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum, a negat că gruparea are vreo legătură cu incidentul.

„Noi nu recurgem la astfel de metode, care ar putea conduce la suspiciuni ce ar putea demoniza Hamas și ar putea duce la pierderea sprijinului pentru poporul palestinian și a legitimității mișcării de rezistență”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Belarusul a trimis duminică un avion de vânătoare MiG-29 pentru a intercepta o aeronavă comercială la bordul căreia se afla un jurnalist, opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko. Aeronava, care efectua o cursă Atena - Vilnius, a fost interceptată în spațiul aerian belarus, sub pretextul că la bord ar fi o bombă, și obligată să aterizeze pe aeroportul din Minsk. La aterizare, jurnalistul Roman Protasevici a fost arestat.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE