2024-04-25 14:33

Avion rus cu 244 de persoane la bord, vizat de o amenințare cu bombă

 |  10:25
Avion rus cu 244 de persoane la bord, vizat de o amenințare cu bombă

Un avion al companiei ruse Azur Air, cu 244 persoane la bord, a efectuat o aterizare de urgenţă la o bază aeriană militară din India din cauza unei alerte cu bombă, au anunţat marţi autorităţile, transmite AFP, conform AGERPRES.

Avionul, care decolase de la Moscova cu destinaţia Goa, în sud-vestul Indiei, a aterizat la baza forţelor aeriene indiene din Jamnagar, statul Gujarat, luni seara târziu.

Potrivit presei locale, avionul a fost deviat de pe ruta sa după ce compania Azur Air a primit un mesaj în care era informată că la bordul aparatului s-ar afla o bombă. Ambasada Rusiei în India a declarat că fusese alertată de autorităţile indiene.

'Toate persoanele de la bord sunt în siguranţă. Autorităţile procedează la o inspecţie amănunţită a avionului', a precizat ambasada rusă pe Twitter marţi dimineaţă.

Poliţia din Gujarat a declarat pentru AFP că o unitate antiteroristă inspecta avionul şi bagajele pasagerilor, în timp ce aceştia aşteptau în aeroport. 'Nimic suspect nu a fost găsit până acum', a afirmat marţi Premsukh Delu, un responsabil al poliţiei.

Turiştii ruşi au interdicţie în numeroase ţări după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, dar ei continuă să vină în număr mare în India, mai ales pe litoralul din Goa.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE