2021-12-06 20:40

Atenționare MAE: coduri de ploaie și ninsoare la vecinii bulgari

 |  15:08
Atenționare MAE: coduri de ploaie și ninsoare la vecinii bulgari

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi atenționează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 14–15 octombrie 2021, mai multe zone din țara vecină vor fi afectate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare.

Au fost emise coduri de atenţionare meteorologică, după cum urmează: 

Cod portocaliu pentru precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare pentru regiunile Kiustendil, Pernik, Sofia-regiune şi capitala Sofia. Cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 35 – 50 mm; 

Cod portocaliu de precipitaţii sub formă de ploaie pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan, Kârdjali, Plovdiv, Gabrovo şi Loveci. Cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 35 – 50 mm; 

Cod galben pentru precipitaţii sub formă de ploaie pentru regiunile Montana, Vraţa, Pleven, Veliko Târnovo, Stara Zagora, Ruse, Tărgovişte, Sliven, Şumen, Razgrad, Silistra, Haskovo şi Yambol. Cantitatea de precipitaţii va fi atinge valori de 20 – 35mm. 

”Autorităţile bulgare recomandă urmărirea cu atenţie a evoluţiei meteorologice din zonele respective, adaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi respectarea cu stricteţe a semnalizărilor rutiere temporare şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere”, a transmis MAE. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE