2020-11-27 10:07

Ambasadorul Marii Britanii în SUA, anchetat după o amantlâc la nivel înalt

 |  22:07
Ambasadorul Marii Britanii în SUA, anchetat după o amantlâc la nivel înalt

Printr-o decizie fără precedent, SUA l-au anchetat pe ambasadorul celui mai important aliat al lor, temându-se că acesta ar fi divulgat secrete ale Casei Albe. Kim Darroch, fost ambasador britanic în SUA, catalogat de președintele Donald Trump drept „un tip foarte prost”, dar care a fost înnobilat și făcut pair pe viață de către Londra imediat după demisia sa, s-a aflat în centrul unei investigații, după ce americanii l-au suspectat că îi dezvăluie informații amantei, reporteră la CNN.

Pentru cel puțin câteva luni, Lordul Darroch, căsătorit timp de 42 de ani și aflat la post la Washington la vremea respectivă, a avut o relație pătimașă de dragoste cu Michelle Kosinski, corespondentul diplomatic al CNN, măritată la rândul ei, a dezvăluit „The Sun”, care a relatat în exclusivitate despre dedesubturile unui scandal diplomatic extrem de periculos pentru relațiile dintre doi mari aliați, SUA și Marea Britanie.

Aventura dintre Darroch, în vârstă de 66 de ani, și Kosinski, de 46 de ani, a declanșat o investigație din partea Departamentului american al Justiției, care a bănuit că ambasadorul britanic divulgă reporterei CNN informații secrete de maximă importanță pentru Casa Albă. Investigația a fost lansată după o serie de dezvăluri incendiare publicate de Kosinski, care i-au lăsat mască pe membrii administrației de la Washington. Chiar dacă în cele din urmă Darroch a fost absolvit oficial de aceste suspiciuni, demararea unei anchete americane asupra ambasadorului celui mai important aliat al SUA, pe motiv de divulgare de informații, este un fapt fără precedent, a declarat, sub acoperirea anonimatului, o oficialitate din domeniul securității, citată de publicația britanică. În mod ironic, Darroch a fost nevoit să-și dea demisia din postul de ambasador în SUA anul trecut, în luna iulie, după ce propriile telegrame diplomatice trimise Londrei, în care îl descria pe Trump drept „incapabil” și „incompetent”, au ajuns în mâinile presei.

Cu toate acestea, la scurt timp după revenirea la Londra, Darroch a devenit membru al Camerei Lorzilor, fiind înnobilat și făcut pair pe viață. El a primit astfel o recompensă onorifică din partea Theresei May, o altă critică a lui Trump, la sfârșitul mandatului ei în funcția de șef al executivului britanic. La cinci luni de la plecarea lui Darroch, Michelle Kosinski a renunțat la postul pe care îl ocupa la CNN. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE