2024-04-24 15:36

ALERTĂ. Un avion care evacua ucraineni de la Kabul, DETURNAT de agresori înarmați

 |  11:31
ALERTĂ. Un avion care evacua ucraineni de la Kabul, DETURNAT de agresori înarmați

O aeronavă ucraineană care evacua cetățeni ai acestei țări de la Kabul a fost deturnată de atacatori înarmați, relatează agenția rusă TASS, care-l citează pe ministrul adjunct de interne Evghenii Yenin.

Avionul a fost deturnat spre Iran, menționează sursa citată.

Incidentul s-ar fi petrecut duminică.

"Duminică, aparatul nostru a fost deturnat de alți oameni. Marți, avionul ne-a fost, practic, furat, având la bord un grup neidentificat de pasageri, în loc să evacueze ucraineni", a spus ministrul ucrainean.

"Următoarele noastre trei tentative de evacuare au eșuat, de asemenea, pentru că oamenii noștri n-au putut ajunge la aeroport", a adăugat el, citeaza Antena 3.

Ministrul adjunct nu a precizat cum s-a întâmplat efectiv deturnarea și ce s-a întâmplat, până la urmă, cu avionul și nici dacă autoritățile de la Kiev au făcut demersuri pentru a-l recupera.

Potrivit TASS, un avion militar de transport cu 83 de persoane la bord, inclusiv 31 de ucraineni, a ajuns duminică la Kiev după ce a decolat din Kabul.

Relatarea ministrului, dezmințită de Iran și de propriul minister

Atât Ucraina, cât și Iranul au infirmat, marți, informația privind deturnarea avionului ucrainean.

Autoritatea aviatică civilă din Iran a precizat că avionul ucrainean a realimentat în orașul iranian Mashhad și apoi a zburat spre Kiev, notează Jerusalem Post.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, s-a văzut în situația atipică de a-l infirma pe ministrul adjunct.

"Nu există avioane ucrainene capturate la Kabul sau în altă parte. Informația difuzată de anumite instituiții de presă, referitoare la avionul capturat nu este adevărată", a spus Nikolenko.

Oficialul a explicat că ministrul Yenin a vrut, doar, să exprime gradul de dificultate al operațiunii de evacuare a cetățenilor străini de pe aeroportul din Kabul.

Nu este clar de ce Yenin a spus că aparatul a fost "deturnat" de agresori înarmați.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE