2024-04-23 11:34

ALEGERI în Turcia: Erdogan - 49,9 %, Kilicdaroglu - 44,4%

 |  23:52
ALEGERI în Turcia: Erdogan - 49,9 %, Kilicdaroglu - 44,4%

Cele aproximativ 200.000 de secţii de votare din Turcia s-au închis duminică la ora locală 17:00 (14:00 GMT) după ce au primit fără incidente semnificative, de la ora 08:00, o mulţime de alegători, chemaţi să-l aleagă pe cel de-al treisprezecelea preşedinte al Republicii şi să reînnoiască parlamentul, relatează AFP.

După numărarea a 90% din voturi în Turcia: Erdogan a scăzut sub 50% din voturi, este posibil să aibă loc un Tur II al alegerilor.

Erdogan 49,9

Kilicdaroglu 44,4%

Ogan 5,3%

Erdogan speră în continuare să obțină victoria în alegerile prezidențiale din Turcia în primul tur. Președintele în exercițiu le cere susținătorilor să nu părăsească urnele cu voturi, pentru a nu lăsa loc unor fraude.

„Faptul că alegerile din 14 mai au avut loc sub forma unei mari sărbători a democrației, cu pace și liniște, este o expresie a maturității democratice a Turciei noastre.

În timp ce alegerile s-au desfășurat într-o atmosferă atât de pozitivă și democratică, iar numărarea voturilor este încă în desfășurare, încercarea de a anunța rezultatele în grabă înseamnă uzurparea voinței naționale.

Ne bucurăm că favoarea națiunii noastre se reflectă în numărătoarea voturilor în curs de desfășurare.

Îi rog pe toți susținătorii și însoțitorii mei să rămână la urnele de vot, indiferent de situație, până când rezultatele vor fi finalizate în mod oficial.

Îi felicit pe toți cetățenii care au votat în numele democrației și au participat la procesul electoral și îmi exprim recunoștința față de fiecare dintre ei”, a transmite Erdogan pe Twitter.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE