2024-04-20 14:57

Violeta Alexandru anunță desființarea a 20 de companii municipale. Ce se întâmplă cu STB și cu Trustul Clădiri Metropolitane

 |  12:10
Violeta Alexandru anunță desființarea a 20 de companii municipale. Ce se întâmplă cu STB și cu Trustul Clădiri Metropolitane

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunță duminică desfiinţarea Companiei Municipale Turistică, care va fi urmată de desfiinţarea altor 19 companii municipale care funcţionează la nivelul Primăriei Generale. Șefa PNL afirmă că vor fi păstrate doar patru dintre companiile existente în prezent la nivelul administraţiei general, respectiv: Servicii Transport Bucureşti (STB), Trustul Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica, despre care preşedintele PNL Bucureşti afirmă că au fost înfiinţate legal.

„Vom trece la desfiinţarea primei companii înfiinţate de PSD Gabriela Firea: Compania turistică Bucureşti. Continuăm cu celelalte companii, până la 20 de companii care vor fi desfiinţate. Patru dintre ele, înfiinţate legal, vor fi eficientizate pe baza legislaţiei privind guvernarea corporativă. Consiliul de Administraţie şi managerii în cursul acestui an, vor fi angajaţi prin concurs. Cele patru companii care vor rămâne - STB ,Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica - vor avea curând o nouă conducere cu un mandat clar de a organiza procesul de selecţie competitivă a managerilor care vor eficientiza aceste companii. Restul companiilor vor fi desfiinţate. Există suficienţi furnizorii de servicii care pot pune pe masă oferte clare, la preţuri competitive fără a fi nevoie de existenţa unor companii municipale care  să se alimenteze exclusiv cu fonduri de la bugetul public. Considerăm că ele nu erau decât locuri în care clienţi ai PSD îşi găseau suplimentate veniturile”, a declarat Violeta Alexandru.

Ce este de reţinut din acest proces este faptul că managerii acestor companii nu au avut niciun interes să meargă lucrurile bine. Aveau liniştea, confortul de a-şi lua banii indiferent dacă erau performanţi sau nu şi şi-au bătut joc de angajaţi. Sunt angajaţi care nu şi-au luat salariile plătite de luni de zile. Gabriela Firea a ştiut această situaţie şi a tolerat-o. Managerii care încasau nişte bani în toată această perioadă, fără să asigure veniturile angajaţilor, fără să le pese de ceea ce se întâmplă, de fapt, în activitate au stat liniştiţi, crezând că PSD va câştiga alegerile şi că le va merge bine în continuare”, a afirmat Violeta Alexandru, care a precizat că fiecare procedură de dizolvare care va trece sub forma unui proiect în Consiliul General are susţinerea consilierilor USR PLUS, iar întreaga procedură de desfiinţare ar urma să fie încheiată în doi ani.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE