2024-04-20 17:48

VIDEO Câți SALVATORI pot interveni în România în caz de cutremur

 |  19:45
VIDEO Câți SALVATORI pot interveni în România în caz de cutremur

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că, în cazul unui cutremur major în România, 7-8.000 de salvatori pot interveni în zona dezastrului, precizând că există două containere de căutare-salvare în fiecare judeţ.

Arafat a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, cum s-ar descurca România în eventualitatea unui cutremur puternic şi care ar fi efectivul de salvatori pe care l-ar putea mobiliza. 

“Pompierii în România sunt ca cifră la acest moment în jur de 33.000. Hai să zicem că sunt o parte din ei pe partea administrativă, pe partea de comandă, dar cel puţin la nivel operativ, de intervenţie, vorbim de aproximativ 28-29.000, cel puţin vorbim. Gândiţi-vă că dacă noi vrem să alertăm în România şi vă vorbesc de concepţia noastră de răspuns la cutremur, nu e nimic secret, noi putem în fiecare judeţ să trecem la 24 cu 24 de ore şi să scoatem o tură întreagă şi să o mutăm din prima mişcare. Asta înseamnă că deja vorbim de aproximativ poate 8.000 de oameni, 7.000 de oameni pe care am putea să-i aducem doar pentru intervenţia în zona dezastrului sau în zonele dezastrului. Iar ceilalţi, care rămân să se împartă în două ture şi să lucreze 24 cu 24, în timp ce colegii lor, bineînţeles, lucrează în zona dezastrului. Când se termină intervenţia, se întorc şi revin la programul lor normal. Dacă trebuie mobilizat mai mult, se face şi asta”, a explicat Raed Arafat. 

El a precizat că în ultimii ani au fost făcute investiţii în dotarea sistemului integrat de protecţie civilă în România. 

“În ultimii ani am investit foarte mult din fondurile europene şi din fondurile guvernamentale în dotarea sistemului integrat de protecţie civilă în România, şi pe cale terestră, şi pe cale aeriană, şi pe cale navală. Există deja achiziţii, unele livrate, altele în curs de livrare şi care au întărit acest sistem. Dacă noi acum putem să răspundem în Turcia, să facem ce am făcut acolo, cum am putut să răspundem în Grecia, cum să răspundem în Franţa, cu rezolvarea problemelor de la noi din ţară când apar, asta este datorită pregătirii şi dotării pe care o avem”, a precizat şeful DSU, citat de News.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-08

GALERIE MEDIA


In legatura cu acest articol...

Arafat: "În Siria trimitem AJUTOR umanitar, nu echipe de căutare-salvare"

Bilanțul cutremurului din Turcia și Siria a depășit 11.200 de MORȚI

OMS avertizează: Zeci de milioane de persoane ar putea fi afectate de cutremurele din Siria și Turcia

Unde se pot DONA ajutoare pentru cei din Turcia. Lista centrelor




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE