De asemenea, pensionarii din această federaţie protestează pentru încălcarea legii privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.
„Ne pronunţăm ferm împotriva programului de austeritate severă introdus de noul guvern, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”, se menţionează în comunicatul FNSPR.
Protestul pensionarilor atrage atenţia şi asupra lipsei de implicare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind primirea Federaţiei în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice.
Guvernul a decis ca mărirea pensiilor să se facă abia de la 1 ianuarie 2022 când punctul de pensie va crește cu rata inflației și 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.