2024-04-26 01:31

Un nou focar de pestă porcină în România, la o o fermă cu 1.800 de animale

 |  14:00
Un nou focar de pestă porcină în România, la o o fermă cu 1.800 de animale

Optzeci şi unu de focare de pestă porcină africană sunt active în judeţul Ialomiţa, virusul intrând şi într-o fermă din localitatea Urziceni unde erau peste 1.860 de suine. Sacrificarea animalelor care nu au fost răpuse de virus în această fermă începe marţi, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare Ialomiţa, la acest moment, în judeţ sunt active 81 de focare de pestă porcină africană.

De asemenea, sunt în lucru mai multe suspiciuni, astfel că cel mai probabil numărul focarelor de boală va creşte în perioada imediat următoare.

Virusul a intrat inclusiv într-o fermă din Urziceni, cu 1.861 de suine. Câteva zeci de porci au murit până acum din cauza bolii, ceilalţi vor fi eutanasiaţi începând de marţi.

Potrivit autorităţilor sanitar veterinare, în cele mai multe cazuri, virusul este răspândit din cauza neglijenţei  proprietarilor.

"Cauzele pot fi multiple, deja DSVSA Ialomiţa a identificat ca fiind pozitive două focare în care un porc a fost aruncat în lacul de acumulare de la Dridu, altul a fost aruncat  la marginea localităţii Făcăieni, altul în localitatea Armăşeşti, în zona gării, dar din anchete putem spune că  80 la sută din focare sunt prin circulaţia persoanelor" a declarat Dragoş Păun, consilier cu atribuţii şef serviciu Sănătate şi bunăstare animale din cadrul DSVSA Ialomiţa.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-08-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE