2024-04-25 03:19

Un CICLON va lovi România! Care sunt zonele afectate

 |  23:21
Un CICLON va lovi România! Care sunt zonele afectate

Urmează trei zile de ploi torențiale, furtuni și viejelii. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit despre ciclonul care se va instala în România chiar din această noapte şi care va afecta mai multe zone ale ţării.

Întrebată care sunt zonele spre care se va îndrepta ciclonul, Elena Mateescu a răspuns: Dobrogea, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei.

Ciclonul s-a format iniţial în Marea Mediterană, iar apoi şi-a făcut prezenţa în Marea Neagră.

"Da, s-a format în Marea Mediterană. Practic, el este responsabil de ceea ce s-a întâmplat la nivelul ţării noastre încă de marţi, când am emis primele avertizări meteorologice de cod galben şi portocaliu pentru jumătatea estică a ţării, pentru că aşa cum anunţam în toate întâlnirile noastre anterioare, anticipam pentru jumătate estică a ţării cantităţi de precipitaţii importante, pentru că ciclonul mediteranean în sine este responsabill de ploi cu caracter torenţial. Practic, ceea ce arătaţi dumneavoastră aici, este acest vânt rotaţional în spirală şi ochiul format, el determină acolo responsabilitatea, în funcţie de gradientul şi vaporii de apă, acum blocat în Marea Neagră şi tocmai acest surplus de vapori de apă alimentează şi generează aceste cantităţi importante de precipitaţii.

Elena Mateescu explică cum se va manifesta ciclonul

Cred că definiţia în sine a ciclonului înseamnă, într-adevăr responsabilitatea în ceea ce priveşte producerea acestor cantităţi importante de precipitaţii, a intenificărilor de vânt pe parcursul ploilor, ca să fim mai expliciţi, pentru că vitezele, datorită acestei circulaţii rotaţionale a vântului în ochiul ciclonului.

Directorul ANM enumeră zonele deja afectate de ciclon

Deja el este prezent şi afectează acum partea de sud-vest a ţării, deja ştim că până în această seară la ora 21 este în vigoare acea avertizare meteorologică de cod galben pentru Oltenia, pentru partea de vest a Munteniei, nu în ultimul rând sudul Banatului, al Crişanei, al Transilvaniei. Această atenţionare meteorologică de cod galben a fost amendată până în prezent la această oră de opt avertizări meteorologice de vreme severă imediată şi un cod roşu pentru zone din Mehedinţi. El s-a format în Mediterană şi a avut o traiectorie de la vest către est. Este blocat acum în Marea Neagră, fiind retrograd.

Elena Mateescu: "Ochiul ciclonului este în Marea Neagră"

Undeva în zona Mării Negre este blocat practic, fiindcă are acest aport de umezeală şi în funcţie de poziţia şi traiectoria lui. Dacă se îndepărtează putem să concepem că avem o traiectorie mai mult către zona de sud, în partea aceasta a Munteniei şi a Dobrogei. Dacă se apropie mai mult, putem să vorbim de o traiectorie care să cuprindă şi zona Tulcea, sau zona carpatică, sudul Moldovei. Ciclonul este acum în Marea Neagră. El se învârte în sensul invers al acelor de ceas. În ochiul ciclonului putem să vorbim de viteze care pot depăşi 300 km/h (...) Ciclonul poate să aibă o traiectorie înspre sud, sau poate să o ia un pic înspre sud-est. Mâine vom decide, în funcţie de evoluţia modelelor vom decide ce areale vom extinde în avertizarea meteorologică.

Unde loveşte ciclonul care a speriat toată România

Ploaia va începe încă din această noapte în Bucureşti, dar intensitatea precipitaţiilor mai mari, inclusiv în zona Capitalei, ne aşteptăm să fie mâine între 16 până la 22. Ceea ce este mai important este faptul că partea de sud-est a ţării, vorbim aici de Dobrogea, cele două judeţe, vorbim de Bărăgan, sudul Moldovei. Este posibil aici în această parte a ţării şi în această noapte să înregistrăm cantităţi importante de precipitaţii, pentru că aceste şase judeţe din partea de sud-est, până mâine dimineaţă se vor afla sub incidenţa atenţionării meteorologice de cod galben. Nu va fi cod roşu generalizat (...) 

"Este posibil să extindem zona de cod galben"

Mâine luăm în considerare actualizarea zonei avertizării meteorologice pentru zona de sud-est. Este posibil să extindem codul galben, în funcţie de traiectorie analizăm modelele. În analiza acestor situaţii nu luăm în considerare nu numai modelele la scară globală, ci şi modelele pe arie limitată, cu o rezoluţie fină care să surprindă tocmai, posbilitatea ca între anumite zone, să observăm perioadele cu intensitate maximă a precipitaţiilor. Este posibil să extindem zona de cod galben, luând în considerare nu numai Dobogea, Muntenia, ci şi jumătatea sudică a Moldovei", a explicat Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE