2021-06-17 20:28

ULTIMA ORĂ: Muncitori sechestrați și înjunghiați într-o locuință din Onești

 |  19:35
ULTIMA ORĂ: Muncitori sechestrați și înjunghiați într-o locuință din Onești

Un bărbat de 68 de ani din Oneşti a sechestrat, luni, într-o locuinţă, doi bărbaţi care efectuau lucrări la un imobil.

Poliţiştii au intrat peste individul care apucase să rănească cu cuţitul unul dintre ostatici. Muncitorul în vârstă de 36 de ani a murit la spital.

Ulterior, echipajul de la ambulanţă a confirmat şi decesul celui de-al doilea muncitor, transmite Antena 3.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 68 ani, din Onești, a reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut acestuia în trecut.

Supărat că a pierdut apartamentul, bărbatul şi-a făcut un obicei din a merge la imobil de mai multe ori pe zi. Face asta de mai bine de 11 ani.

Astăzi, el a găsit în imobil doi muncitori de la o firmă şi i-a sechestrat în apartament ameninţându-i cu un cuţit.

La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE