Potrivit pompierilor doljeni, trei cadre medicale au fost transportate la Spitalul de Urgență Craiova după ce au sărit de la etajul 1 al clădirii.
”Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu. La fața locului au fost trimise doua subunități de intervenție, Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de lucru la înălțime, o descarcerare grea și o ambulanță tip B. La sosirea echipajelor la locul intervenției, au fost găsiți 18 pacienți și 5 cadre medicale autoevacuate, un pacient fiind evacuat de salvatori. Trei cadre medicale care au suferit fracturi au fost transportate la spital”, au precizat reprezentanții ISU Dolj, conform GazetadeSud.