2024-04-25 12:33

Trei răniți într-un accident cu o mașină de POLIȚIE

 |  21:22
Trei răniți într-un accident cu o mașină de POLIȚIE

Trei persoane, între care un agent de poliţie şi un elev al Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc luni după-amiază pe şoseaua care face legătura între municipiile Deva şi Hunedoara, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Agentul rănit, un coleg de-al acestuia şi elevul şcolii de poliţie se aflau într-o maşină de poliţie care se deplasa la un eveniment sesizat prin numărul unic de urgenţă 112.

La un moment dat, o maşină condusă de un bărbat de 73 de ani, ar fi intrat pe şosea venind de pe un drum secundar, fără ca şoferul să acorde prioritate echipajului în misiune, acroşând astfel autospeciala de poliţie.

„În urma acestui eveniment, autospeciala poliţiei a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a fost tamponată frontal de către un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna Băcia, judeţul Hunedoara. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui agent de poliţie, a elevului şi a bărbatului în vârstă de 73 de ani, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a precizat sursa citată.

Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, potrivit sursei citate de Agerpres.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-01

In legatura cu acest articol...

VIDEO O TORNADĂ a fost filmată de turiști în Deltă, la Sulina




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE