2024-04-24 15:57

România și Ucraina cer prezență MILITARĂ sporită a SUA la Marea Neagră

 |  17:49
România și Ucraina cer prezență MILITARĂ sporită a SUA la Marea Neagră

România și Ucraina vor ca aliații occidentali să își întărească prezența militară în Marea Neagră, acuzând Rusia de militarizarea regiunii, potrivit unor scrisori obținute de Defense News.

Avertismentele simultane - că agresiunea Rusiei și desfășurarea de sisteme de rachete în Crimeea reprezintă o amenințare largă pentru aliați - au venit prin intermediul unor scrisori trimise de ambasadorii celor două țări către subcomisia Senatului SUA pentru Cooperare în Europa și Securitate Regională, înainte de audierile de săptămâna trecută privind zona Mării Negre, scrie Digi24.ro.

„Rusia a stabilit o zonă întinsă de excludere a accesului în Marea Neagră”, a scris ambasadoarea Ucrainei în SUA, Oksana Markarova, în scrisoarea ei de pe 29 octombrie, adăugând că Rusia folosește zona ca pe o rampă pentru operațiunile sale din Siria. 

„Capacitatea NATO de a-și apăra statele membre și de a oferi posibilă asistență către țările terțe (Ucraina și Georgia) este grav afectată.”

„Creșterea militarizării în peninsula Crimeea pune în pericol nu numai țările de la Marea Neagră, ci o regiune mult mai întinsă”, a mai precizat ambasadoarea. Ea spune că NATO trebuie să elaboreze planuri de răspuns comun în eventualitatea că Rusia declanșează un atac armat în Marea Neagră.

Potrivit Defense News, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vizitat luna trecută aliatul NATO România și țările aspirante Ucraina și Georgia, în cadrul unui turneu de reasigurare a aliaților și de încurajare a cooperării la Marea Neagră. În cadrul turneului, care s-a încheiat la Bruxelles, la sediul NATO, nici Lloyd Austin, nici secretarul general NATO Jens Stoltenberg nu au dezvăluit planuri privind o creștere a prezenței militare în marea Neagră.

„Nu există nicio schimbare a capabilităților noastre operaționale sau a poziției de descurajare”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, lt-col. Anton Semelroth. „Operăm în Marea Neagră și în multe alte zone în întreaga regiune în baza planurilor obișnuite, ca parte a angajamentului nostru și a reasigurării aliaților NATO și a partenerilor noștri.”

Discuțiile au loc în contextul în care tensiunile dintre Moscova și Occident au scăzut la cel mai jos nivel de la Războiul Rece, după anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei Crimeea de la Ucraina și sprijinul pe care îl acordă insurgenților separatiști în estul Ucrainei.

 

Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE