2021-09-22 02:03

UPDATE. Răniții din INCENDIUL de la Popești-Leordeni sunt în STARE GRAVĂ. Doi vor fi transferați în străinătate

 |  21:22
UPDATE. Răniții din INCENDIUL de la Popești-Leordeni sunt în STARE GRAVĂ. Doi vor fi transferați în străinătate

Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că răniţii în explozia şi incendiul de la centrul de reciclare din Popeşti-Leordeni sunt în stare gravă, având şi leziuni ale căilor respiratorii.

UPDATE 23.14. Două persoane rănite grav în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni şi internate la Spitalul Clinic de Urgenţă ''Bagdasar-Arseni'' ar urma să fie transferate la spitale din străinătate.

Potrivit unei informări a spitalului, primul pacient, în vârstă de 54 de ani, a fost diagnosticat cu arsură prin flacără - explozie în spaţiu închis, grad II A - II B - III, pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, cu afectarea căilor respiratorii.

Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 43 de ani, a fost diagnosticat de asemenea cu arsură prin flacără - explozie în spaţiu închis, grad IIA - IIB - III, pe 55% din suprafaţa corporală şi arsuri de căi respiratorii.

''După acordarea îngrijirilor şi efectuarea intervenţiilor urgente de către o echipă coordonată de dr. Eugen Turcu şi dr. Sabina Ciuvică-Tănăsescu, Comisia constituită la nivelul SCUBA conform Ordinului MS nr. 2.063/2020 a recomandat transferul celor doi pacienţi în centre de mari arşi din străinătate'', informează sursa citată.

”Sunt arşi pe suprafaţă importantă a corpului, sunt arşi şi la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul şi mai rezervat. Au ajuns la Spitalul Bagdazar şi la Spitalul Floreasca”, a declarat, vineri seară, Raed Arafat, la Digi 24, referindu-se la cei cinci din cei șase răniţi din explozia şi incendiul de la hala din Popeşti-Leordeni.

”Cu doamna ministrul Mihăilă am discutat posibilitatea, dacă va fi necesar, să putem să-i ducem afară”, a declarat Arafat. Locurile găsite sunt la spitale din Germania şi Belgia, dar se caută şi locuri în Austria care este mai aproape.

Arafat a precizat că decizia va fi luată după evaluarea făcută de comisia de specialitate care se întruneşte în astfel de cazuri. ”Noi, între timp, am întreprins deja primii paşi pentru a găsi locuri în afară. Există locuri, nu există un loc pentru toţi cinci, dar există locuri. Eu cred că în această seară – mâine dimneaţă decizia va fi luată la nivel de comisii”, a mai afimat şeful DSU.  


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-23

In legatura cu acest articol...

Victimele incendiului din Popeşti-Leordeni, dintre care 6 cu arsuri, au fost internate la trei spitale din Capitală

INCENDIU la o hală de reciclare din Popești-Leordeni. Șase persoane au suferit arsuri, iar alte patru sunt intoxicate cu fum




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE