2022-07-03 14:02

Prima reacție a ministrului Sportului la scandalul din hochei: ”Nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului”

 |  21:28
Prima reacție a ministrului Sportului la scandalul din hochei: ”Nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului”

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că hocheiştii din echipa naţională a României care au cântat alături de galeria maghiară imnul Ţinutului Secuiesc la finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, nu au lezat cu nimic imaginea României.

"Eu cred că reacţia este una deplasată, exagerată. Băieţii au cântat efectiv după competiţie, după evenimentul oficial. Trebuie să ştie toată lumea că nu au cântat în locul imnului României sau în partea oficială a competiţiei. Când s-a terminat competiţia, galeria început să cânte. Ştie toată lumea că 90% din echipa naţională a României provine din Harghita şi vă daţi seama că sunt etnici maghiari. Galeria a început să cânte şi ei au cântat alături de ei imnul Ţinutului Secuiesc. Ceea ce pentru noi, din punctul de vedere al ministerului, nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului, principiile. Este vorba de o manifestare a lor, este vorba despre cultura maghiară, despre sentimentul lor, şi nu s-a lezat cu nimic imaginea României", a declarat Novak pentru Agerpres.

Referitor la decizia Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, care a convocat Biroul Federal pentru a analiza incidentul din Slovenia şi sancţionarea jucătorilor dacă va fi cazul, Novak a afirmat că prioritar în hocheiul românesc ar trebui să fie formarea unei echipe naţionale competitive.

"Cred că ar trebui să depăşim un pic acest moment şi să recunoaştem că există etnici maghiari sportivi, există un imn al lor, există tradiţie, există cultură, şi cu toate astea aceşti sportivi reprezintă România, concurează pentru România şi datorită lor acest lot naţional a reuşit să se claseze în grupa a doua mondială şi acum, din păcate au picat în grupa a treia. Dar sunt mult prea puţini sportivi din păcate care reprezintă ţara. Dacă vrem să avem o echipă naţională puternică, trebuie să avem 10 echipe în 10 mari oraşe, cu patinoare, dar din păcate nu avem nici măcar în Bucureşti. Eu zic că prima prioritate este din punct de vedere sportiv, iar băieţii maghiari care cântă după competiţie nu au treabă nici cu federaţia, nici cu ministerul", a mai spus Novak.

Ministrul Sportului a comentat şi prezenţa ministrului Mediului, Tanczos Barna, în galeria echipei Ungariei, afirmând că acesta este un împătimit al hocheiului.

"Prezenţa lui Tanczos Barna eu cred că este una foarte normală. Era cât pe ce să fiu şi eu parte la acest Campionat Mondial să susţin băieţii, însă am optat să fiu prezent la startul Turului ciclist al Italiei. Noi toţi din zona Miercurea Ciuc, Harghita, iubim hocheiul şi el fiind foarte apropiat de hochei, a fost şi preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, era foarte normal să ia parte la acest eveniment. Nu cred că va putea vreodată cineva să convingă galeria să nu cânte imnul Ţinutului Secuiesc. Asta va fi forever", a completat Novak.

Situaţia s-ar schimba în cazul în care în echipa naţională de hochei a României ar fi mai mulţi jucători de origine română, consideră Novak.

"Dacă ar fi fost o echipă naţională omogenă, formată din sportivi din Braşov, Iaşi, Timişoara, Bucureşti, cu siguranţă ar fi mult mai echilibrată toată această situaţie. Dar cum toată greutatea cade pe umerii noştri, a sportivilor de acolo, e normal să apară astfel de situaţii. Când ai ceva la pachet, trebuie să duci totul, când ai sportivii de acolo, toate celelalte vin împreună cu ei, nu ai ce să faci. În primă fază s-a interpretat greşit şi unii au şi speculat situaţia. Dar trebuie să depăşim acest moment în viitor şi să recunoaştem că sportivii au cultura lor şi tradiţiile lor. Cu siguranţă atunci când joacă, ei dau tot ce pot ca să aibă rezultate foarte bune", a mai spus Eduard Novak.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-10

In legatura cu acest articol...

Kelemen Hunor, reacție la scandalul din hochei: ”Trebuie să CALMĂM spiritele, nu să le încingem”

SCANDAL în hochei: Jucătorii României au cântat imnul Ținutului Secuiesc, împreună cu echipa Ungariei




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE