Femeia a fost acuzată şi în noiembrie 2022 de săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, ambele infracţiuni au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru acelaşi gen de fapte).