2024-04-26 01:54

Poliția Rutieră, acțiune în forță: Peste 2.000 de permise de conducere reținute în doar 3 zile

 |  10:21
Poliția Rutieră, acțiune în forță: Peste 2.000 de permise de conducere reținute în doar 3 zile

Razie de amploare a celor de la Poliţia Rutieră. Au reţinut, în doar trei zile, peste 2.200 de permise de conducere, cele mai multe fiind pentru depăşirea vitezei regulamentare.

În perioada 2 - 4 iulie, poliţiştii au desfăşurat, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţie Rutiere, acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, depistarea autovehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată ca urmare a expirării sau anulării inspecţiei tehnice periodice şi verificarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare.

"În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18.390 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9.205 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise, 22 pentru număr de înmatriculare neconform, 344 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, iar 8.819 pentru alte abateri la regimul rutier", se precizează în comunicat.

De asemenea, arată sursa citată, au fost reţinute 2.220 de permise de conducere, dintre care 1.158 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise şi 1.062 pentru alte abateri (contravenţii).

În cele trei zile au fost reţinute 707 certificate de înmatriculare, dintre care 357 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, 19 pentru număr de înmatriculare neconform, iar 331 pentru alte cauze.

"Totodată, au fost retrase 123 de seturi de plăcuţe cu număr de înmatriculare/înregistrare dintre care 119 seturi de plăcuţe de înmatriculare şi 4 seturi de plăcuţe de înregistrare", precizează oamenii legii.

Mai mult, menţionează IGPR, în cadrul acţiunii, au fost constatate 349 de infracţiuni, dintre care 277 la regimul rutier şi 72 de altă natură.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-07-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE