2024-04-25 18:50

Propunerea ministrului Cătălin Predoiu pentru șefia DIICOT

 |  15:46
Propunerea ministrului Cătălin Predoiu pentru șefia DIICOT

Procuroarea Alina Albu a fost propusă miercuri de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, la șefia DIICOT. Aceasta lucrează din 2008 în DIICOT, iar din februarie 2019 este procuror-șef delegat la Serviciul de combatere a criminalității organizate din cadrul direcției.

Anunțul privind acestă propunere a fost făcut de ministrul Cătlin Predoiu.

Interviurile au fost desfăşurate în faţa comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai CSM, INM şi ASE şi compusă din ministrul Justiţiei, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog. În urma fiecărei serii de interviuri, au avut loc consultări extinse şi minuţioase între ministrul justiţiei şi toţi  membrii comisiei de interviu.

Cătălin Predoiu a adăugat că, luni, a formulat o serie de precizări şi consideraţii prin care a mulţumit candidaţilor pentru a„sumarea responsabilităţii candidaturii, soliditatea dosarelor profesionale depuse, ţinuta profesională înaltă a prestaţiilor la interviu, dar şi consideraţii privind optica şi viziunea construirii propunerilor, plecând în primul rând de la stadiul de dezvoltare a instituţiilor respective şi a nevoilor lor de modernizare în etapa următoare, raportate la caracteristicile profesionale şi moral-psihologice ale fiecărui candidat, stilul lor de conducere şi viziunea acestora asupra căilor de urmat mai departe în modernizarea instituţiilor, consideraţii pe care le reiterez”.

Astfel, ministrul Predoiu a spus că, în urma analizei candidaturilor prin prisma celor precizate mai sus, a selectat şi propus pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT pe procuror ulAlina Albu.

„Propunerea va fi transmisă Secţiei pentru Procurori a CSM astăzi, 01.03.2023, pentru obţinerea avizului în conformitate cu art.147 alin.(3) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”, conchide sursa menţionată.

În cazul emiterii unui aviz consultativ negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, legea prevede organizarea de către ministrul Justiţiei a unui nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ. În urma interviului, ministrul Justiţiei poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând să declanșeze o nouă procedură de selecţie în maximum 60 de zile de la retragerea propunerii.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE